S-a resfinţit Monumentul Eroilor de la Timişeşti
Dimensiune font:
Sărbătoare mare ieri la Timişeşti unde a avut loc resfinţirea Monumentului Eroilor din comună
Un sobor de preoţi, oficialităţi locale şi judeţene, militari, şi oameni ai locului au participat la evenimentul omagial în cadrul căruia au fost pomeniţi eroii din comună care s-au jertfit pe câmpurile de luptă. „În semn de pioasă recunoştinţă faţă de înaintaşii noştri după cuvântul Apostolului Pavel, care zice «Aduceţi-vă aminte de mai-marii noştri», priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi le urmaţi credinţa, am înălţat acest monument comemorativ ca să amintească despre faptele cele virtuoase demne de urmat ale soldaţilor şi ofiţerilor pe care îi omagiem, căci un nume bun este mai de preţ decât bogăţia, iar cinstea este mai de preţ decât argintul şi decât aurul după cum ne învaţă Scriptura”, a spus preotul Petru Gavriloaia
„Acest monument stă mărturie pentru a răspunde la o întrebare pe care istoricii şi-o pun deseori: «Cum au supravieţuit în istorie satele Timişeştilor?» Monumentul acesta ne arată că au rezistat pentru că aici au existat duhovnici şi biserici care au înălţat rugăciuni şi au păstrat vie şi puternică credinţa strămoşească. Şcoli şi dascăli care au educat, au păstrat tradiţiile şi au dus cultura săteasca mai departe”, a declarat col. (r) Grigore Radoslăvescu.
Tot ieri a avut loc lansarea monografiei comunei Timişeşti al cărei autor colonelul Grigore Radoslăvescu a fost ajutat la realizarea lucrării de către oamenii din comună.
Alina FERENŢ
Comuna Timişeşti, cu o atestare documentară de peste 600 de ani, este cunoscută mai ales pentru hergheliile domneşti ale lui Ştefan Vodă, iar astăzi pentru Depozitul de Armăsari de la Dumbrava.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau