S-au ieftinit apartamentele la Bacău
Dimensiune font:
Preţul mediu unitar al unei locuinţe vechi, în semestrul întâi din 2015, a fost de aproximativ 620 euro/mp, în scădere cu aproximativ 2,4% faţă de semestrul doi din 2014 şi cu 3,1% mai mic faţă de semestrul întâi al anului trecut * băcăuanii plecaţi în străinătate vin mai ales să vândă apartamente, pentru a achita rate scadente în ţările în care trăiesc
Comparativ, la nivel naţional, în decursul ultimelor 12 luni, scăderea preţurilor aferente apartamentelor vechi a fost sub 1%, iar în ultimele şase luni s-a înregistrat un uşor reviriment, de aproximativ 0,1%, arată un studiu al companiei Darian. Această creştere din ultimele şase luni s-a simţit foarte puţin pe piaţă, de aceea părerea generală a fost mai degrabă de stabilitate a preţurilor. Comparativ cu perioada de început a crizei (anul 2008), preţurile apartamentelor vechi au scăzut cu aproximativ 40% la nivel naţional.
În zona ultracentrală a Bacăului, apartamentele vechi cu două camere, de exemplu, s-au vândut cu preţuri cuprinse între 35.000 şi 45.000 euro, în timp ce pentru acelaşi tip de apartamente din zona Ştefan cel Mare preţurile au fost cuprinse între 28.000 şi 40.000 euro. Un alt segment al pieţei rezidenţiale – casele – a înregistrat în semestrul întâi din 2015 un preţ mediu unitar de aproximativ 519 euro/mp suprafaţă desfăşurată, în stagnare comparativ cu semestrul doi din 2014, dar cu 1.1% mai mic decât în semestrul întâi al anului trecut. În ceea ce priveşte piaţa terenurilor, preţurile nu au înregistrat modificări în ultimele două semestre. În zona centrală, metrul pătrat de teren s-a vândut cu preţuri între 200 şi 380 euro, în timp ce în zonele periferice cu perspective de dezvoltare preţurile au variat între 5 şi 21 eurp/mp.
Stranierii vin să vândă apartamentele de acasă
În acestă perioadă, foarte mulţi dintre cei care lucrează în străinătate se întorc în ţară, iar mulţi dintre ei îşi vând locuinţele de aici. „Faţă de situaţia de până în 2007, când chiar veneau mulţi acasă, şi veneau să cumpere locuinţe, după 2008, după izbucnirea crizei economice, ei au venit să vândă”, a spus Florin Dudău, managerul Agenţiei imobiliare Pro House”.
La fel spune şi Adina Neagu, administratorul agenţiei imobiliare „AdiMax”: „Cei care muncesc de multă vreme în străinătate acum vin acasă pentru a vinde apartamentele. Nu le mai închiriază pentru că şi chiriile sunt foarte mici. Preţurile scad mereu, mai ales la blocurile vechi. Se construiesc şi blocuri noi, iar tinerii la acestea se uită. Eu nu cred că mai vin cei din afară să investească în imobiliare. În general, în luna iulie, cei din străinătate care vor apartamente în ţară încep să caute, prospectează piaţa prin intermediul ziarelor, al rudelor din ţară. Dar, anul acesta nu se întâmplă aşa. Nici anul trecut”.
Preţuri la Bacău
Agenţia Apollon întreţine zilnic indicele imobiliar din Bacău, cu informaţii care pot orienta orice cumpărător sau vânzător, pe cartiere şi zone. Conform acestor grafice, o garsonieră ajunge la numai 396 de euro pe metrul pătrat de spaţiu util în zona Letea Veche, dar şi la peste 733 de euro în zona Neagoe Vodă. Cele mai scumpe, cu două camere sunt în Gherăieşti (peste 1.000 de euro/mp util), iar cele mai ieftine pe Alecu Russo (puţin peste 607 euro). Trei camere ajung, pe metrul pătrat util, la aproape 1.100 de euro, în medie la 600-700 de euro în majoritatea zonelor, dar numai la 565 de euro pe Alecu Russo. Iar apartamentele cu patru camere trec de 755 de euro/mp util, preţurile fiind, în general în jurul a 650 de euro, dar şi la doar 475 de euro în cartierul Nord. Iar casele se duc la aproape 1.200 de euro, dar şi la aproape 2.700 de euro în zona Tache, majoritatea fiind însă la 400-500 de euro/mp util, în Săuceşti fiind cel mai mic preţ, de doar 347 de euro.
Citeşte şi: Scandal monstru din cauza şantierelor de la Bacău
Ionuţ ŞERBAN
Oferta de spaţii de birouri din Bacău consta în mare măsura în spaţii vechi. Chiriile pentru spaţiile de birouri din clădirile nou construite, pe parcursul anului 2014 şi în primul semestru al anului 2015, s-au menţinut în intervalul 7 şi 9 euro/mp la suprafaţa utilă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau