Salvarea Transagropolis, la mâna fermierilor
Dimensiune font:
Data limită pentru închirierea spaţiilor de birouri şi depozitare din Parcul Transagropolis a expirat ieri, iar ofertele vor intra în analiza unei comisii. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, patru societăţi şi-au manifestat interesul iar totalul spaţiilor solicitate depăşeşte 10%, minima impusă pentru evitarea penalizării de 2,7 milioane euro, fonduri europene. „Astăzi (ieri, nr) a fost ultima zi pentru înscrierea participanţilor şi depunerea documentaţiilor. Licitaţia cu strigare va avea loc miercuri, 21 decembrie. Sperăm să acoperim fără probleme spaţiul minim de care avem nevoie pentru a nu returna banii europeni. Sunt mai multe solicitări pentru spaţiile de depozitare, respectiv halele frigorifice, din partea unor agenţi economici”, a declarat Vlad Ciobanu, purtătorul de cuvânt al CJ Iaşi. Până ieri au fost solicitate trei spaţii de 86,45 mp şi unul de 92,20 mp, adică un total de 351,55 mp. Pentru a evita returnarea finanţării europene, CJ Iaşi trebuie să închirieze 10% din cei 1.710 metri pătraţi. Tot în această perioadă, administraţia judeţeană organizează licitaţia pentru servicii de întreţinere şi service pentru instalaţiile şi utilajele termice din parcul agroindustrial Transagropolis, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 22 decembrie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau