Şantiere noi în 2015 EXCLUSIV
Dimensiune font:
Potrivit edililor, în următorii trei ani linia de tramvai din oraş ar putea fi reabilitată complet. Anul viitor ar putea fi demarate două noi investiţii: Doi Băieţi - Dancu şi Tg. Cucu - Pădurii. Într-o altă etapă vor fi refăcute tronsoanele Tudor Vladimirescu - Calea Chişinăului şi Tepro - Ţuţora. De asemenea, în acest plan este inclus şi depoul de la Gară, care, mai mult ca sigur, va fi mutat în CUG
Din 2007 încoace, infrastructura liniei de tramvai a intrat într-un amplu proces de modernizare. Aşa se face că din cei 73,6 de kilometri cât numără în Iaşi reţeaua transportului electric, 27,36 km au fost reabilitaţi complet, în principal cu fonduri europene. Acestora li se adaugă alţi 13,2 km de linie refăcută între 1996 şi 2007, rezultând aproximativ 40,5 km de cale simplă reabilitată după Revoluţie, adică 55% din întreaga reţea. Ţinând cont de faptul că, în 2015, vor fi finalizate alte două investiţii, ne referim la „Dezvoltarea şi reabilitarea arterei funcţionale Sud” (Pd. Roş - CUG), respectiv „Modernizarea liniei de tramvai în polul de creştere” (N. Iorga - Calea Chişinăului - Doi Băieţi), la această sumă se vor adăuga alţi 18 km de şină reabilitată, care ridică la 80 de procente nivelul de modernizare al infrastructurii transportului electric.
Un şantier veşnic amânat
Anul viitor, concomitent cu închiderea lucrărilor din Nicolina şi de pe Calea Chişinăului, Primăria intenţionează să deschide alte două şantiere, dintre care unul vizând reabilitarea şinei de tramvai „Avem prevăzute două proiecte pe care le vom introduce la finanţare. Este vorba de modernizarea tronsonului Dancu - Metalurgie şi de realizarea autogării din Tudor Vladimirescu”, a spus viceprimarul Mihai Chirica. Documentaţia pentru reabilitarea liniei pe tronsonul Doi Băieţi - Aurel Vlaicu - Dancu a fost întocmită încă 2011, însă nu s-a reuşit obţinerea finanţării pe fonduri europene. S-a spus că şantierul va fi deschis în 20134, apoi în toamna acestui an, pentru ca, iată, în prezent, edilii să vină cu o altă variantă: a doua jumătate a lui 2015.
Ce tronsoane vor mai fi reabilitate
Nu sunt singurele tronsoane care trebuie reabilitate. Anul acesta au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a 1,34 km cale de rulare pe tronsonul Cinci Drumuri – Pădurii - Nicoriţă, la care se adaugă alţi 1, 22 km (cale dublă), reprezentanţi de tronsonul Tudor Vladimirescu - Calea Chişinăului. Acestora li s-ar putea adăuga tronsonul Tepro - Ţuţora. „Avem un tronson spre Ţuţora, Tudor Vladimirescu şi porţiunea Tg. Cucu - Pădurii. Aşteptăm să fim chemaţi la finanţare. Aş spune că în trei ani putem reabilita complet linia de tramvai. Plus depoul, pe care intenţionăm să-l ducem în CUG. Vor fi două puncte de plecare a tramvaielor: unul din Dacia şi altul în Nicolina - CUG”, mai spune edilul. Dan CONSTANTINESCU
* * *
24 MILIOANE EURO
Aceasta este valoarea lucrărilor care s-ar putea realiza anul viitor prin deschiderea şantierele Doi Băieţi - Dancu, Cinci Drumuri - Nicoriţă, Tudor Vladimirescu - Calea Chişinăului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
cristian
Dec 10, 2014
fapte , nu vorbe! ca de vorbe suntem satui!
Adauga comentariul tau