Săptămâna aceasta se dezbat măsurile anti-poluare pentru judeţul Iaşi
Dimensiune font:
Mâine, 22 octombrie 2014, orele 11.00, la sediul Primăriei Municipiului Paşcani va avea loc prima dezbatere publică a Panului Local de Acţiune pentru Mediu (PLAM) al judeţului Iaşi (2014-2018). Dezbaterea este deschisă atât publicului interesat, cât şi autorităţilor implicate în procesul de actualizare şi implementare a PLAM 2014-2018. Cea de a doua şi ultima dezbatere va fi organizată vineri 24 octombrie 2014, orele 11.00, la sediul Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi, Sala Galbenă. „Odată finalizat şi aprobat, PLAM-ul 2014-2018 al judeţului Iaşi va contribui la îndeplinirea obligaţiilor pe care România le are în domeniul protecţiei mediului şi va funcţiona ca instrument de fundamentare şi promovare, în vederea atragerii finanţării prin diferite programe, a proiectelor pe care le include”, spune Victor Bogdan Davideanu, directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi. T. DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau