Sărbătoarea Maicii Domnului, sub protecţia jandarmilor la Botoşani
Dimensiune font:
Astăzi, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, va asigura măsurile de ordine la trei manifestări cultural artistice, cât și la o manifestare religioasă dedicată sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”.
În comunele Stăuceni, Bălușeni și Vlăsinești se vor desfășura mai multe spectacole dedicate zilelor localității, estimându-se un număr total de peste 2.500 de participanți. De asemenea, la Mănăstirea Zosin, sâmbătă dimineaţă va avea loc o slujbă religioasă cu ocazia hramului mănăstirii, unde este aşteptată prezenţa unui număr mare de credincioşi. „În conformitate cu Legea nr.60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, recomandăm persoanelor care vor lua parte la manifestările publice organizate în această perioadă să respecte măsurile stabilite de organizatori şi de forţele de ordine, să nu întreprindă acțiuni de natură a împiedica desfășurarea normală a adunărilor și să apeleze în cel mai scurt timp la forţele de ordine, în mod direct sau prin apelarea numărului unic de urgenţă 112, pentru a sesiza faptele care afectează ordinea şi liniştea publică sau cele de natură penală, în vederea aplicării măsurilor legale”, se arată în comunicatul de presă transmis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau