Sătenii din Dîngeni refuză să muncească în confecţii
Dimensiune font:
GT Company face angajări în comună * disponibile sunt 50 de locuri de muncă, dar până acum s-au arătat dornice să se angajeze 11 persoane
Când sunt întrebaţi ce ar trebui să facă politicienii pentru ei, mulţi botoşăneni spun că ar vrea locuri de muncă, dar atunci când acestea apar foarte puţini vor să şi muncească. Cătălin Rotundu, primarul comunei Dîngeni, este disperat. A reuşit să convingă o firmă din Botoşani să angajeze personal din comuna pe care o conduce, dar lumea nu vrea să muncească. Este vorba despre. Firma GT Company a vrut să angajeze personal din comuna Dîngeni, dar persoanele care spun tot timpul că ar vrea un loc de muncă au fost greu de găsit în momentul în care a şi apărut ocazia de a munci. „Deşi am anunţat public şi în mod repetat că în comună a venit un angajator important la nivel de judeţ care recrutează forţă de muncă în domeniul confecţiilor, sunt supărat că până astăzi s-au arătat interesate să lucreze decât un număr de numai 11 persoane, deşi oferta este de 50 locuri de muncă”, a declarat Cătălin Rotundu. În comună, mulţi trăiesc pe spatele părinţilor sau din ajutoare sociale. „Fac apel încă o dată către persoanele interesate să muncească pe un salariu net de 1.000 lei, transport asigurat şi program de 8 ore de muncă”, a adăugat edilul.
Alina CALINIUC
„Vă mulţumesc pentru înţelegere şi în speranţa că nu voi mai vedea persoane tinere stând la rând pentru a-şi întocmi dosare de ajutor social” - primarul Cătălin Rotundu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau