Scade interesul investitorilor străini
Dimensiune font:
În septembrie, aportul direct extern de capital social subscris a fost de 600 de lei, respectiv echivalentul a 182,3 dolari sau 140,7 euro
Judeţul Suceava ocupă un loc mediocru în clasamentul privind societăţile cu capital străin înfiinţate în perioada trecută din acest an. Astfel, în luna septembrie 2014, în judeţ au fost înmatriculate 4 societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris. Conform informaţiilor oferite recent publicităţii de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS), care au ca sursă Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, valoarea aportului total în monedă naţională a fost, în luna amintită, de 600 de lei, respectiv echivalentul a 182,3 de dolari sau 140,7 de euro. În funcţie de numărul societăţilor înmatriculate în septembrie 2014, judeţul Suceava ocupă locul 21 în ţară, în ordine descrescătoare. Suceava se află, de asemenea, pe poziţia a 32-a după mărimea capitalului social exprimat în valută. Potrivit Buletinului statistic lunar al DJS, în intervalul 1 ianuarie-30 septembrie 2014, în judeţul Suceava s-au înregistrat 47 de firme cu capital social subscris străin, acesta din urmă însumând 88.500 de lei, adică 27202,3 de dolari sau 20034,8 de euro. Pe de altă parte, de remarcat este faptul că, ritmul investiţiilor externe s-a diminuat faţă de primele 6 luni ale anului, când în judeţ au luat fiinţă 31 de firme cu aport străin capital, în valoare de 84.500 de lei (26.062,6 de dolari sau 19.180 de euro). În luna iunie, spre exemplu, în judeţ fuseseră înmatriculate 6 societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris, valoarea aportului total în monedă naţională fiind de 75.900 de lei (23.424 de dolari sau 17.265,8 de euro).
Lidia DIACONU
Judeţul Suceava se afla pe locul 17 în ţară, în ordine descrescătoare a numărului de noi societăţi şi pe poziţia a şapte în funcţie de mărimea capitalului social exprimat în valută.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau