Scandal cu fonduri APIA la Udeşti UPDATE
Dimensiune font:
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi mascaţii Inspectoratului de Jandarmi au descins ieri la Udeşti, într-un dosar cu subvenţii agricole încasate ilegal * prejudiciul cauzat statului depăşeşte un milion de lei * principalul suspect al anchetei este primarul Săvel Botezatu, care a fost adus la audieri
UPDATE: Primarul comunei sucevene Udeşti, Săvel Botezatu (PSD), şi preşedintele Asociaţiei crescătorilor de animale "Oadici" din localitate, care este şi angajat al primăriei, au fost reţinuţi, joi seară, de procurorii DNA în dosarul privind fraude cu fonduri europene.
Într-un comunicat de presă al DNA se arată că Botezatu ar fi şantajat angajaţi ai APIA pentru a-i obliga să declare eligibile cererile de finanţare, depuse pentru obţinerea unor subvenţii de la Uniunea Europeană. Sprijinul financiar a fost solicitat pentru islazul comunal.
Filmul şmenurilor pe bani europeni
Faptele au fost săvârşite în perioada 2010-2013. „A ameninţat şi constrâns conducerea APIA CJ Suceava şi pe angajatele instituţiei (direct şi prin intermediul unor factori politici), inclusiv cu demiterea din funcţie, ca să aprobe plata subvenţiilor din Fondul European pentru Garantare în Agricultură, pentru imaşul comunal al comunei Udeşti, în campaniile 2010-2012, în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial pentru Consiliului Local Udeşti”, se arată într-un comunicat al DNA.
Cererile de finanţare nu au fost depuse în nume propriu de Săvel Botezatu, ci în numele Consiliului Local şi în colaborare cu Asociaţia de creştere a animalelor „UADICI”. Preşedintele asociaţiei este casiera Primăriei Udeşti, Marilena Borza, care a fost adusă ieri la audieri. „A sprijinit-o (n.r. - primarul Săvel Botezatu) pe Borza Marilena (funcţionar în cadrul Primăriei Udeşti) să obţină nejustificat de la APIA, în campania 2013 şi în numele ACAUP UADICI Udeşti, suma de 416.782,62 lei provenită din fonduri CE, prin depunerea de documente fictive, sumă ce sub forma redevenţei a ajuns în contul Primăriei Udeşti, al cărui ordonator de credite este Botezat Savel Viorel”, se mai arată în comunicatul DNA.
Anchetatorii susţin că dosarul depus la APIA pentru campania din 2012 ar conţine documente false, informaţii incomplete şi inexacte, care, în mod normal ar fi trebuit să ducă la respingerea solicitării, nu la acceptarea ei. Procurorii DNA nu ştiu ce a făcut primarul Botezatu cu banii din subvenţii. Există informaţii că APIA Bucureşti va emite, în perioada următoare, decizii de imputare a sumelor. Asta înseamnă că Primăria Udeşti şi Asociaţia „UADICI” vor trebui să returneze bani încasaţi ilegal.
Oana ŞLEMCO
Primarul comunei, Săvel Botezatu, este cumătrul preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor. Botezatu susţine că este nevinovat
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
dorin
Dec 10, 2014
d-na oana,sunt cumatru cu jumatate de oras si cu multi locuitori ai judetului nostru.va rog nu mai faceti astfel de legaturi cami-e sila.
Adauga comentariul tau