Şcoală mobilă pentru romii din Grajduri
Dimensiune font:
Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, au lansat ieri proiectul “Şcoala Mobilă Interetnică”. Obiectivul general al proiectului este de a contribui la creşterea gradului de incluziune socială a cetăţenilor romi din comuna Grajduri, judeţul Iaşi. Proiectul se va derula până în data de 31 iulie 2015 şi are ca beneficiari direcţi 150 copii romi cu vârste între 6-18 ani, 50 părinţi romi care vor participa la şcoala de vară şi 10 lideri / persoane resursă din ambele comunităţi interetnice, care vor participa la cursuri de formare. Valoarea proiectului este de 81.500,00 euro, din care 73.350,00 euro reprezintă finanţare nerambursabilă şi 8.150,00 euro reprezintă contribuţia Asociaţiei Salvaţi Copiii Iaşi. „Sărăcia extremă, lipsa de încredere în sistemul educaţional, lipsa accesului la informaţii sunt doar o parte din motivele care determină părinţii romi să nu îşi trimită copiii la şcoală. Discriminarea şi excluderea socială a copiilor sunt încă fenomene des întâlnite la nivelul judeţului Iaşi şi implicit în comuna Grajduri. Conform datelor furnizate de şcoala şi primăria din localitate un număr extrem de redus de copii romi din comuna Grajduri au absolvit opt clase, fapt ce impune întregii comunităţii o schimbare de mentalitate şi mobilizarea de resurse umane şi materiale în stimularea interesului pentru educaţie şi relaţii interetnice pozitive şi de durată”, a declarat Adrian Măgurianu, managerul de proiect. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau