Se deschide Secţia de Radioterapie
Dimensiune font:
Compartimentul va funcţiona în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă, iar lucrările au început deja * bolnavii din Bacău nu vor mai fi nevoiţi să urmeze tratamentul în Iaşi, Bucureşti sau alte centre medicale * secţia se va deschide peste 7 luni, conform autorităţilor judeţene * investiţia costă circa 6 milioane de euro
Startul lucrărilor la Secţia de Radioterapie Bacău s-a dat printre fulgi de nea, obiectivul invesţiei fiind acela de a asigura bolnavilor de cancer din judeţ, servicii medicale în Bacău. Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău va avea un compartiment de specialitate peste 6-7 luni, conform declaraţiilor preşedintelui CJ Bacău, care a precizat că speră că „iarna nu va fi foarte potrivnică. Sunt lucrări care depind și de condiţiile climaterice”.
Secţie cu 24 de paturi
Contractul de lucrări, a cărui valoare se ridică la aproximativ 6 milioane de euro, a fost semnat pe 14 decembrie, contractul de finanţare fiind semnat în septembrie. Lucrările vor consta în consolidarea vechiului buncăr, care va fi păstrat, şi amenajarea şi dotarea Secţiei de Radioterapie, care va avea 24 de paturi. „Zidul de la buncăr va fi tăiat în partea dreaptă şi pe acolo va intra acceleratorul de particule (RMN – n.r.). Echipamentul suportă mai bine de jumătate din suma afectată acestui proiect. Se lucrează, termenul e de 6 luni, sper să ne ajute şi vremea şi anul viitor să inaugurăm această lucrare. Buncărul rămâne cel existent. S-au făcut studii şi proiectul permite acest lucru, cu consolidarea aferentă desigur”, a precizat Adrian Popa , managerul SJU Bacău.
Licitaţie pentru RMN şi CT
Pentru dotare, în paralel cu lucrările se desfăşoară licitaţia pentru achiziţia RMN-ului şi a computerului tomograf. „Le-am pus la pachet pe cele două, RMN şi CT, pentru a avea o singură licitaţie. Sperăm să nu ne pună probleme achiziţa CT-ului pentru a întârzia achiziţia RMN-ului, căci astfel ar fi întârziată şi finalizarea lucrărilor la Secţia de Radioterapie. (…) Este programată la începutul lunii ianuarie și sperăm să nu fie contestaţii, iar tomograful să fie montat în aprilie-mai în interiorul viitoarei clădiri”, a declarat Dragoş Benea.
Sonia PAVELESCU
Citeşte şi: La Policlinica din Bacău se fură ca-n codru
De la deschiderea lucrărilor pe şantierul Secţiei de Radioterapie Bacău nu a lipsit nici Dorel, care, a agăţat un fir de înaltă tensiune cu o cuvă a excavatorului pe care-l conducea. Din fericire, în afară de spaima celor prezenţi, firul a fost ridicat şi coborât la pământ, pănă a fost descâlcit din "iţele" utilajului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau