Se încheie înscrierile pentru examenul de inspectori antifraudă
Dimensiune font:
Examenul de promovare în grad pentru inspectori antifraud intră în linie dreaptă. Înscrierile se fac până joi, 29 octomrbie, în Regiunea Nord –Est fiind disponibile doar 3 posturi în cadrul Direcţiei de combatere a fraudei.
Înscrierile pentru examenul de promovare în grad pentru inspectori antifraud se încheiei joi, 29 octombrie, prima probă de examen fiind programată la mijlocul lunii noiembrie. Potrivit Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) înscrierile se desfăşoară până pe 29 octombrie, între orele 8:30 şi 17:00, la Direcţia generală de organizare şi resurse umane de la sediul ANAF. Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă: cererea de înscriere, copia carnetului de muncă/adeverinţa de vechime şi copiile rapoartelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale din ultimii doi ani.
Etapele examenului
Examenul de promovare în grad pentru inspectori antifraud consta în trei etape: selecţia dosarelor de înscriere;
proba scrisă, care va avea loc pe 16 noiembrie şi interviul. „Prin proba scrisă se testează cunoştinţele teoretice necesare ocupării funcţiilor publice pentru care se organizează concursul. Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei de concurs aprobate de preşedintele Agenţiei, astfel încât să asigure verificarea capacităţii de analiză şi sinteză a candidaţilor, în concordanţă cu nivelul şi specificul funcţiilor publice pentru care se organizează concursul", spun reprezentanţii ANAF.
Condiţiile pentru participarea candidaţilor la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut sunt următoarele: să aibă cel puţin trei ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează; să fi obţinut cel puţin calificativul "bine" la evaluarea anuală a performanţelor individuale în ultimii doi ani calendaristici; să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile Legii privind Statutul funcţionarilor publici.
Sonia PAVELESCU
În Regiunea Nord-Est sunt scoase la concurs doar 3 posturi: 2 in Iaşi şi unul în Suceava.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau