Se redeschide Muzeul de Istorie al Bucovinei
Dimensiune font:
După doi ani şi două luni în care nu a putut fi vizitat, Muzeul de Istorie din Suceava îşi deschide porţile pentru publicul larg * dacă după restaurare edificiul vechi de 100 de ani şi-a păstrat aspectul pe exterior, expoziţia permanentă, din interior, a îmbrăcat o nouă haină. Spaţiile expoziţionale sunt generoase şi primitoare * vitrinele în care sunt adăpostite o parte dintre obiecte sunt climatizate şi estetice * în plus, acum muzeul este dotat şi cu panouri interactive pentru a le da posibilitatea vizitatorilor să afle cât mai multe informaţii despre istoria zonală, de la paleolitic până la Revoluţia din 1989
Muzeul de Istorie din municipiul Suceava îşi va deschide porţile pentru publicul larg duminică, la ora 17. „Este prima expoziţie permanentă a unui muzeu românesc care cuprinde şi perioada comunistă. Am încercat o esenţă, discutând în expoziţie despre propagandă, omul nou şi decăderea regimului şi Revoluţie. Expoziţia urmează un parcurs istoric, din paleolitic prin diversele epoci. Am încercat să prezentăm partea arheologică într-un mod mai atractiv, cu câteva momente interactive. Avem panouri interactive”, ne-a declarat Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovinei.
Citeşte şi „Profesorul e forţat să rămână mereu tânăr”
Unic în România
Muzeul de Istorie din Suceava este unic în România. Este modern şi respectă toate standardele internaţionale. „Suceava este deschizător de drumuri pentru depozitele de conservare care sunt, în parte, climatizate, avem vitrine climatizate. Toate depozitele care au materie organică au sisteme de stingere a incendiilor cu gaz inert. Avem sisteme de detectare a fumului, camere video”, a mai spus Ursu.
Ca să viziteze muzeul, turiştii au nevoie de cel puţin o oră la dispoziţie. Intrarea va fi liberă duminică, 31 iulie, de la la ora 17 la ora 20. La fel şi luni în intervalul de ore 10 -18. În rest, biletul de intrare va costa 15 lei. Pensionarii vor avea o reducere de 50 la sută, iar studenţii şi elevii vor plăti doar 25 la sută din valoarea tichetului de intrare.
Investiţie de 60 de milioane de lei
Clădirea care găzduieşte Muezeul de Istorie din Suceava a fost construită între 1901 şi 1903. Este creaţia unui arhitect austriac. Edificiul a fost ridicat pentru căpitănie şi sediu de poştă. După 1918 aici a funcţionat Prefectura şi din 1948 clădirea a găzduit şi Consiliul Popular. În 1968 edificiul a ajuns muzeu. Restaurarea edificiului a început în 2013 şi pe parcursul execuţiei lucrărilor a fost închis. Proiectul a fost finanţat din fonduri europene.
Oana ŞLEMCO
La deschiderea muzeului vor fi vernisate trei expoziții temporare: „Ie și cămeșă din Bucovina” (31 iulie-13 august), „Mănăstirea Dragomirna - De la monumental la miniatură, autor Petru Palamar” (31 iulie-31 august) şi „Bucovina - Expoziție, Tabere de pictură, Pătrăuți 2013, Călinești 2014, Sucevița 2015” (31 iulie-31 august)
Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau