Se repetă calvarul de la căminul de bătrâni de la Solca
Dimensiune font:
Ministerul Muncii, în subordinea căruia se află, nu a alocat niciun leu * nu sunt bani nici pentru hrana celor 70 de bătrâni, nici pentru salariile celor 32 de angajaţi şi nici pentru plata utilităţilor * mâncarea asistaţilor este asigurată din donaţii
Căminul de bătrâni de la Solca a rămas din nou fără fonduri. Cel puţin aşa susţine primarul oraşului Valeruţ Hofner. El a declarat că banii care au fost alocaţi de Consiliul Judeţean înainte de sărbătorile pascale au fost cheltuiţi. Momentan, mâncarea bătrânilor este asigurată din donaţii. Căminul nu are bani ca să plătească salariile celor 32 de angajaţi pentru luna aprilie şi nici pentru plata utilităţilor sau achiziţia materialelor sanitare de dezinfecţie. „Banii de la Consiliul Judeţean au fost cheltuiţi. Căminul a rămas din nou fără fonduri. Nu pot fi acoperite salariile şi cheltuielile materiale. Cu mâncarea ne descurcăm. Ne-au ajutat foarte mulţi oameni”, a spus Hofner.
Abia la sfârşitul acestei săptămâni, la nivelul Ministerului Muncii se va organiza o dezbatere pentru identificarea unor soluţii. „Am primit o adresă de la minister. Suntem aşteptaţi la întrunirea care va avea loc vineri. Am fost convocaţi. Sperăm să se găsească o soluţie. Primăria Solca a alocat, la sfârşitul anului trecut, 100.000 de lei pentru căminul de bătrâni. Nu mai avem bani pentru noi alocări”, a mai spus primarul.
Jumătate de an de nepăsare
Căminul de bătrâni de la Solca a rămas fără finanţare la sfârşitul lunii decembrie 2015, după ce a expirat termenul din Ordonanţa de Guvern în baza căreia se alocau fondurile. Cu toate că a trecut o jumătate de an de atunci, ministerul nu a asigurat un nou cadru legal pentru a rezolva problema.
Pentru că autorităţile locale, judeţene şi organizaţiile neguvernamentale şi-au dat mâna, cei 68 de bătrâni cazaţi la Solca nu au resimţit criza cu care se confruntă căminul. Şi Consiliul Judeţean a intervenit. Înainte de Paşti, consilierii judeţeni l-au mandatat pe preşedintele Cătălin Nechifor ca să vadă situaţia la faţa locului. Imediat după vizita în teren, Nechifor a cerut Consiliului să aloce peste 100.000 de lei pentru ca angajaţii unităţi să-şi poată lua salariile şi să achite facturile la unii furnizori.
Oana ŞLEMCO
17 unităţi din toată ţara sunt în aceeaşi situaţie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau