Şedinţă de urgenţă pentru PUG, fără arhitectul-şef
Dimensiune font:
Şefii Primăriei Iaşi au avut ieri dimineaţă o primă întâlnire comună cu instituţiile partenere pentru emiterea de avize necesare obţinerii documentaţiei finale a Planului Urbanistic General (PUG) al Iaşului. Astfel, CFR, EON Gaz, EON Electric, Direcţia Silvică, DSV, DSP, Direcţia de Drumuri, Veolia, Direcţia Judeţeană de Cultură, OCPI, Salubris, Agenţia de Mediu, Serviciul de Gospodărire a Apelor, Termoservice, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Transelectrica, Transgaz, ANIF, Poliţia Rutieră, DRDP şi ApaVital şi-au arătat disponibilitatea pentru a avansa în regim de urgenţă analiza documentaţiilor transmise de Primărie în vederea eliberării cât mai grabnic a avizelor. „Etapele PUG încep cu implementarea elementelor rezultate din dezbaterea publică în vederea finalizării documentaţiilor de avizare, elaborarea documentaţiilor de avizare şi obţinerea avizelor, iar apoi, întregirea documentaţiei şi propunerea spre dezbaterea Consiliului Local în vederea aprobării, ca document final care se numeşte PUG al Iaşului, după ce trece de Consiliul Local”, a spus primarul interimar, Mihai Chirica. La această întâlnire au participat şi echipele de lucru din Primărie, arhitecţii Vişan şi Ciolacu, angajaţii de la Serviciul Urbanism. Au lipsit însă Tudor Vericeanu, arhitectul şef al Iaşului, Denisa Ionaşcu, secretarul Consiliului Local şi angajaţi din cadrul Direcţiei Tehnice şi de la Serviciul Cadastru. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau