Sediu electronic pentru toate firmele
Dimensiune font:
O propunere legislativă privind sediul electronic al operatorilor economici ar putea obliga toate firmele, persoanele fizice autorizate şi profesiile liberale să aibă un sediu electronic * nerespectarea demersurilor pentru intrarea în legalitate va fi sancţionată cu suspendarea activităţii * legea, adoptată deja de Senat urmează să fie votată în Camera Deputaţilor
În 2016 toţi contribuabilii, indiferent de forma de organizare, ar putea primi, odată cu înregistrarea fiscală, şi o adresa de e-mail oficială, identică cu codul unic de identificare sau codul de identificare fiscală. Potrivit unui proiect de lege adoptat Plenul Senatului, adresa de e-mail va reprezenta sediul electronic al profesionistului până în momentul radierii. La această adresă ar urma să fie transmise şi primite toate comunicările administrative. În termen de şase luni de la data operaţionalizării sistemului, toţi profesioniştii trebuie să efectueze formalităţile necesare obţinerii adresei de e-mail, asociată sediului electronic.
Actele necesare
Pentru noul proiect este vorba de următoarele documente, în funcţie de forma juridică în care profesionistul funcţionează: certificat de înregistrare emis de ONRC sau decizie de autorizare- Uniunea Naţională a Barourilor din România, Ordinul Arhitecţilor, Colegiul Medicilor, Camera Auditorilor Financiari, Asociaţia Naţionala a Evaluatorilor Autorizaţi, Colegiul Farmaciştilor etc. Nerespectarea demersurilor pentru intrarea în legalitate va fi sancţionată cu suspendarea activităţii, până când profesionistul îşi va îndeplini obligaţiile. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie să fie adoptată şi de Camera Deputaţilor.
Citeşte şi: Toate firmele din blocurile cu risc seismic vor fi închise
Sonia PAVELESCU
Fiecare profesionist va trebui să îşi preschimbe actul administrativ prin care este autorizat să îşi desfăşoare activitatea, emis de autorităţi/ organizaţii profesionale distincte.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau