Şeful Biroului Rutier Vaslui a ajuns după gratii
Dimensiune font:
Magistraţii de la Tribunal au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a şefului Biroului Rutier, din cadrul Poliţiei Municipale Vaslui, Iulian Munteanu şi a comisarului-şef de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) - Direcţia Rutieră, Mihai Axente * ei sunt acuzaţi de fapte de corupţie * cei doi fuseseră reţinuţi vineri pentru 24 de ore, după ce pe data de 10 decembrie procurorii DNA au efectuat 13 percheziţii în Bucureşti, Vaslui şi Ilfov, într-un dosar privind fapte de corupţie comise în perioada 2013 – 2015 * şi şeful Serviciului Rutier, Ioan Vîrlan, este anchetat
Judecătorii au admis propunerea DNA de arestare preventivă, respingând măsura cerută de apărătorii celor doi, cea de control judiciar sau de arest la domiciliu.
Subcomisarul Iulian Munteanu este acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni de luare şi dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual şi infracţiuni instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în timp ce comisarul-şef de poliţie din cadrul IGPR - Direcţia Rutieră, Mihai Axente, a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
Mită cu scândură, baterii auto şi lemne
Procurorii au dispus, de asemenea, punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând tot de vineri, faţă de Ioan Vîrlan, şeful Serviciului Rutier Vaslui (structură cu atribuţii la nivel de judeţ), pentru săvârşirea a trei infracţiuni de instigare la abuz în serviciu. În aceeaşi cauză, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de subcomisarul de poliţie în cadrul Serviciului Rutier Vaslui, Augustin Brat, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
„În perioada 2013 până în prezent, inculpatul Munteanu Iulian a determinat mai mulţi agenţi de poliţie din subordinea sa să aplice sancţiuni pentru contravenţii prevăzute de Codul rutier mai blânde decât care s-ar fi impus, mergând de la reducerea cuantumului amenzii până la înlocuirea cu avertisment, ori chiar să evite aplicarea vreunei sancţiuni”, spun procurorii DNA.
Iulian Munteanu a pretins de la conducătorii auto favorizaţi foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul (baterie auto, lemne de foc, 12 metri cubi de scândură la preţ redus pentru acoperişul unui imobil aparţinând unui superior de-al său, 400 de bucăţi de scândură cu model) şi, totodată, i-a determinat pe subordonaţi să falsifice procesele verbale de constatare, în unele situaţii chiar prin suprascriere, pe baza cărora s-a stabilit natura sancţiunii.
Şi-a acoperit un prieten vinovat de comiterea unui accident
În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se mai arată că în vara acestui an, Iulian Munteanu a întocmit procesul-verbal de cercetare la faţa locului în legătură cu un accident rutier în care a fost implicată o persoană din anturajul ofiţerului de poliţie şi un agent de poliţie, denaturând realitatea şi împrejurările în care s-a produs evenimentul. În acest sens, l-a sancţionat contravenţional cu suspendarea permisului de conducere pe agentul de poliţie, deşi vinovată de producerea accidentului a fost cealaltă persoană.
Comisarul-şef de poliţie Mihai Axente a primit de la Iulian Munteanu „produse alimentare (carne de miel) şi băuturi alcoolice (vin de diverse sortimente) şi a acceptat, la începutul lunii mai 2015, promisiunea unui obiect de mobilier confecţionat artizanal (pat din lemn de esenţă frasin), în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile de serviciu, respectiv pentru ca să nu constate nereguli legate de activitatea Biroului Rutier Vaslui şi ca să nu aplice eventuale sancţiuni, ca urmare a controlului de fond efectuat în perioada 30 martie - 20 aprilie 2015”.
Fărădelegile se ţineau lanţ şi la Serviciul Rutier
Şeful Serviciului Rutier Vaslui, Ioan Vîrlan, este la rândul său acuzat că îşi punea subordonaţii să modifice procesele verbale, că folosea maşinile instituţiei în scop personal sau că îşi determina subalternii să închidă ochii la abaterile comise în trafic de unii conducători auto. Procurorii mai susţin că Augustin Nicolae Brat, subcomisar de poliţie în cadrul Serviciului Rutier Vaslui, a intervenit pe lângă un agent de poliţie care a constatat săvârşirea de către un conducător auto a unei abateri contravenţionale, determinându-l pe agentul constatator să nu aplice sancţiunea care se impunea - amendă între 340 lei şi 425 lei, echivalentul a 4 sau 5 puncte amendă - pentru ca astfel să evite suspendarea permisului de conducere pe 30 de zile.
Tudor IFRIM
Citeşte şi: Fost administrator al bazarului acuzat de delapidare şi fals
Măsura arestării preventive a lui Iulian Munteanu şi Mihai Axente poate fi contestată la Curtea de Apel Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau