Semafoare pe drumul european, spre Antibiotice
Dimensiune font:
În perioada următoare, municipalitatea ieşeană va aborda mai multe lucrări edilitare care vizează modernizarea unor drumuri limitrofe Iaşului şi aducerea acestora la un nivel de siguranţă rutieră sporită. „La Vişan, lucrările vor începe după ce se finalizează licitaţia. Strada Vişan va intra în lucrări de modernizare cu cele două etape ale ei, dar scoase la licitaţie deodată - partea de 300 de metri până la intersecţia cu strada Fermei şi tronsonul de 946 de metri până la borna cu comuna Bârnova”, au dat asigurări oficialii Primăriei Iaşi. O altă stradă ce va intra în lucrări de modernizare este Ioan Petru Culianu. „Este cea de-a doua promisiune pe care am făcut-o pentru foarte mulţi ieşeni care s-au mutat pe acel versant, motiv pentru care am şi construit acel pasaj de traversare cu refugiu pe axul drumului european, pe care vom pune şi semafoare după demontarea celor din oraş, pentru a asigura circulaţia în condiţii de siguranţă. Vom mai aduce semafoare şi la traversarea de la troiţa din Valea Lupului şi la cea de la Daewoo, tot din semafoarele pe care le vom scoate din municipiul Iaşi”, au mai spus reprezentanţii Primăriei Iaşi. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau