Şi-a împuşcat vărul în cap
Dimensiune font:
Un copil de 6 ani din satul Solca, comuna nemţeană Oniceni, a fost împuşcat mortal, sâmbătă de un văr în vârstă de 8 ani. Tragedia s-a întâmplat în momentul în care băieţelul de 8 ani, al cărui tată este plecat de ceva timp la muncă în Italia, s-a hotărât să-l cheme pe verişorul lui să-i arate ce armă a lăsat tata acasă când a plecat în străinătate. Puşca era ascunsă într-o magazie, însă copilul ştia de existenţa ei şi a vrut să se laude. Când a venit cel mic, băiatul a îndreptat arma spre el, fără să verifice dacă este încărcată. A apăsat pe trăgaci şi l-a ucis pe cel mic. Este cel de-al treilea incident cu arme de foc de anul acesta, soldat cu victimă, motiv pentru care poliţiştii vor intensifica, în perioada următoare, controalele în judeţ.
Emilia SAVIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau