Sistem modern de plăţi prin card, din 2017
Dimensiune font:
Conducerea Prefecturii Iaşi a anunţat că, de la 1 ianuarie 2017, intră în vigoare Legea nr. 209/2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 193-2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată. „Operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum şi instituţiile publice care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi şi alte obligaţii de plată au obligaţia să accepte încasări şi prin intermediul cardurilor de debit şi al cardurilor de credit”, se arată în normativ. Dacă până în prezent acceptarea acestor mijloace de plată a fost opţională, de la 1 ianuarie 2017 aceasta va fi obligatorie pentru operatori. Refuzul persoanelor juridice de a accepta încasări prin intermediul cardurilor de debit şi al cardurilor de credit constituie contravenţie şi se sanctionează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei. „Având în vedere intrarea în vigoare a acestui act normativ cu impact asupra activității, Instituția Prefectului a informat primăriile din județ cu privire la necesitatea conformării la dispozițiile legale menționate”, a precizat prefectul Marian Grigoraş. Băncile acceptante de carduri au obligaţia de a instala terminale de plată în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau