Şoferi beţi pe şoselele din Vaslui
Dimensiune font:
Polițiștii vasluieni le-au pus gând rău şoferilor care nu pot renunţa la pahar, chiar şi când urcă la volan. Numai în weekend-ul trecut, poliţiştii au depistat mai mulţi conducători auto, care s-au „aghezmuit” bine, înainte de ase urca la volan
Oamenii legii l-au identificat în trafic pe D. Adrian, de 41 ani, din municipiul Vaslui. Acesta se deplasa cu autoturismul pe strada Gării din municipiul Vaslui, deși anterior consumase băuturi alcoolice.Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Un alt conducător auto, E. Costică, de 40 ani, din comuna Băcești, a fost identificat de un echipaj format din polițiști din cadrul Poliției orașului Negrești și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe D.N. 15 D, pe raza localității Negrești, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorului auto i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii vasluieni, efectuând serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier au procedat la oprirea regulamentară a lui M. Iulian, de 27 ani, din comuna Roșiești care se deplasa cu un autoturism pe strada Ștefan cel Mare
din municipiul Vaslui. Deoarece tânărul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Fruntișeni l-au identificat pe raza comunei Fruntișeni pe A. Cătălin, de 21 ani, din aceeași localitate. Acesta se deplasa cu autoturismul pe drumul sătesc având o îmbibație alcoolică de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la Spitalul municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele acestor persoane au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Cinci persoane au suferit vătămări corporale în urma implicării lor în două accidente de circulație petrecute pe raza municipiului Bârlad și comuna Ivănești. Tinerii care conduceau autoturismele implicate în accident se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Mai mult, unul dintre aceștia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau