Şoferul beat şi ucigaş a fost reţinut
Dimensiune font:
Şoferul beat care a provocat tragedia din nSascut-sat, comuna Sascut, din judeţul Bacău, unde o fetiţă de doar 4 ani a fost ucisă, a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă. Fiind beat şi neatent, şoferul a acroşat o fetiţă de 4 ani, din acelaşi sat, care se deplasa cu mama sa pe marginea părţii carosabile. „În urma accidentului, a rezultat decesul minorei. Conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, fără încuviinţarea organelor de politie, iar în urma investigaţiilor, acesta a fost identificat in satul Pânceşti, com. Sascut, judeţul Bacău”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspector principal de poliție Narcisa Butnaru. La testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul s-a ales şi cu dosar penal pentru infracţiunile de ucidere din culpă, conducere unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influienţa băuturilor alcoolice şi părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Propunerea de arestare preventivă a acestuia a fost înaintată Judecătoriei Bacău iar magistraţii au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau