Speranţe pentru internatul abandonat al liceului din Vlădeni
Dimensiune font:
Puţin peste 1 milion de lei va investi primăria comunei Vlădeni pentru lucrări de reabilitare la internatul şi cantina liceului tehnologic din localitate
Internatul şi cantina Liceului Tehnologic Vlădeni vor intra într-un proces de reabilitare, începând de anul viitor. Din 2008, clădirea a fost abandonată, după ce firma care se ocupa de reabilitarea ei a încetat lucrul. În prezent, clădirea arată ca după război, după ce exteriorul a fost decopertat pe jumătate. Reabilitarea internatului presupune intervenţii la reţele şi instalaţii, dotarea cantinei şcolare, lucrări la sala de curs, dormitoare şi grupuri sanitare. O parte dintre pereţii de la parter la interior şi la exterior şi o mică porţiune de la etaj au fost decopertate până la cărămidă, aceştia rămânând în aceeaşi stare de ani buni. În prezent, datorită vechimii clădirii, a acţiunii ploii şi îngheţului, pereţii sunt într-o stare avansată de degradare. „Majoritatea elevilor care învaţă la liceul tehnologic sunt din localităţile învecinate ori stau în gazdă, în comună. Noi estimăm că, la finalul investiţiei, vom avea câteva zeci de elevi beneficiari. Vrem să începem cât mai repede lucrările, dar depinde de cum se va derula licitaţia”, a precizat Constatin Brînzanu, primarul comunei Vlădeni.
Actualul internat a fost ridicat în 1960. Atelierul mecanic a fost ataşat ulterior, în anii `80. Clădirea a aparţinut, de la construirea, ei până în 1990, CAP-ului din comună. Ulterior, aceasta a trecut în patrimoniul primăriei, iar într-o latură a clădirii au funcţionat poşta şi oficiul telefonic. Din 1996 până în 2008, imobilul a funcţionat ca şcoală profesională şi internat, cu săli de clasă, cantină şi dormitoare. În anul 2008 au început lucrări de consolidare, care au fost începute şi abandonate. De la încetarea lucrărilor de consolidare, construcţia nu a mai fost folosită. Intervenţiile au fost realizate pe baza unui proiect tehnic şi a unei expertize tehnice realizate în 2008. Pe lângă consolidarea clădirii internatului, în proiect s-a propus demolarea atelierului şi realizarea unei extinderi cu destinaţia de centrală termică şi vestiare.
Vezi și Sumă record pentru reabilitarea unui drum judeţean
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau