Spitalul din Roman, cheltuială importantă pentru municipalitatea romașcană
Dimensiune font:
Spitalul Municipal Roman a fost a treia instituție sanitară vizitată de Constantin Iacoban, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, după cele din Bicaz și Bisericani.
Pe 8 decembrie, președintele legislativului nemțean s-a întâlnit cu câțiva dintre șefii unității sanitare, a vizitat câteva secții care au fost modernizate în ultima perioadă cu sprijinul CJ Neamț și al administrației locale, după care s-a întâlnit, la sediul Primăriei Roman, cu edilul romașcan, Laurențiu Leoreanu. „Am început un periplu în spitalele din județ pentru că vreau să cunosc care le sunt problemele la această dată și ce poate face Consiliul Județean pentru a sprijini aceste unități în care ajunge, din păcate, tot mai multă populație din județul nostru. În funcție de nevoi, vom urmări ca, la stabilirea bugetului pe 2016, să alocăm, în limita posibilităților, fonduri pentru dotări, modernizări, depinde de la caz la caz“, a declarat președintele CJ Neamț, Constantin Iacoban.
Primarul Leoreanu: „Numai Primăria Roman suportă facturile lunare și alte cheltuieli la licee, așa cum se întâmplă și la spital“
La întâlnirea cu primarul Leoreanu, acesta a prezentat situația din perspectiva celor din administrația locală. „La acest spital, pe lângă populația din municipiul Roman, se mai tratează oamenii din 27 de comune limitrofe din județul Neamț și din zece comune din județul Iași. Conform statisticilor, 28% dintre pacienți sunt romașcani, iar restul provin din mediul rural. Cam la fel stau lucrurile în învățământ, unde 68% dintre elevii de liceu sunt din satele învecinate și 32% sunt de-ai noștri, dar numai Primăria Roman suportă facturile lunare și alte cheltuieli la licee, așa cum se întâmplă și la spital. Și mai avem situații similare la Pașapoarte, la Evidența Persoanei. În medie, 60% dintre serviciile asigurate în municipiul Roman sunt pentru cetățeni din alte unități administrativ - teritoriale, dar bugetul local romașcan suportă singur toate cheltuielile. Facem și noi ce putem, în limita posibilităților“, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.
Aparat nou pentru secția de Radiologie de la Roman
Președintele Consiliului Județean Neamț a încercat să-l consoleze pe primarul romașcan, amintindu-i că nevoi în domenii precum sănătatea și educația vor exista mereu, important fiind ca situația să fie ținută sub control. „Spitalul din Roman este cu adresabilitate mare și este foarte important să fie susținut pentru a face față solicitărilor. Eu apreciez continua implicare a administrației locale, iar Consiliul Județean a alocat, de-a lungul timpului, sume consistente pentru dotări și modernizări. Am vizitat două dintre secțiile spitalului – Obstetrică Ginecologie și Radiologia. Pentru ultima sper să ajungă cât mai curând un aparat ultraperformant, de circa 1,1 milioane de lei, care se va achiziționa datorită Consiliului Județean. Per ansamblu, mai sunt multe de rezolvat, dar și multe sunt puse la punct și apreciez implicarea factorilor de decizie“, a subliniat Constantin Iacoban.
Președintele CJ Neamț urmează să facă o deplasare similară, însoțit de consilierul personal pe probleme ce țin de domeniul sănătății nemțene, Valeriu Andrița, și la Spitalul Orășenesc „Sf. Dimitrie“ din Târgu Neamț, după care, la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț.
Alexandra DOBRESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau