Sprijin pentru primarii care vor să acceseze fonduri europene
Dimensiune font:
Instituţia Prefectului - Judeţul Botoşani va organiza, mâine, începând cu ora 11.00, o acţiune de informare cu tematică referitoare la Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Partener al Instituţiei Prefectului în organizarea şi desfăşurarea acţiunii va fi Organismul Intermediar Regional POSDRU Regiunea Nord-Est, întâlnirea făcând parte din planul propriu de acţiuni al Prefecturii pentru promovarea accesării fondurilor europene în anul 2014. Prezentările şi discuţiile vor fi focalizate pe situația proiectelor monitorizate de O.I.R. POSDRU NE și pe cereri de propuneri de proiecte deschise în anul 2014. În acest context, se aşteaptă ca, date fiind invitaţiile transmise, la acţiune să participe reprezentanţi desemnaţi de beneficiarii eligibili: primăriile UAT din județul Botoșani, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură, A.J.O.F.M., organizațiile patronale și cele sindicale reprezentative la nivel național, furnizori de servicii de ocupare și/sau formare profesională continuă, ONG.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
maria
Nov 28, 2014
vrednici sunt cei de la prefectura - ar spune un preot; vrednici sputem si noi ca urmaresc doar planul, nu si realitatea, pentru anul 2014 sta sa plece si programele aferente perioadei 2007-2013 s-or cam gatat. e bine totusi ca ne aflam in treaba!
Adauga comentariul tau