Stâlpii de telefonie, pericol într-o comună ieşeană
Dimensiune font:
Zeci de ieşeni trăiesc cu frică din cauza stâlpilor fostei Romtelecom, care stau să cadă peste casele lor * primarul aşteaptă de două luni intervenţia echipelor din cadrul campaniei
Mai mulţi locuitori dintr-o comună ieşeană stau cu frica-n sân pentru că în orice moment stâlpii riscă să producă pagube în gospodăriile lor. Oamenii au reclamat, în mai multe rânduri, faptul că stâlpii fostei companii Romtelecom stau să cadă peste autoturisme, garduri şi casele lor. Se întâmplă în comuna Româneşti, unde edilul cunoaşte problema, însă rezolvarea nu stă în mâinile lui. „În ultimul timp, am fost sesizaţi de o serie de cetăţeni cu privire la stâlpii Romtelecom, care s-au aplecat peste gardurile oamenilor peste iarnă. Angajaţii primăriei Româneşti au sesizat totodată că firele din reţea, care fac legătura între stâlpi şi abonaţi, sunt căzute la pământ, existând riscul ruperii acestora de către maşinile de tonaj greu. Drept consecinţă, am trimis o adresă către compania de telefonie, prin care solicităm intervenţia de specialitate a echipelor de intervenţie. Acest lucru s-a întâmplat pe 14 martie”, a arătat primarul comunei, Ioan Stegariu.
Locuitorii încă aşteaptă o rezolvare
Afectate de căderea stâlpilor sunt satele Româneşti, Avîntu şi Ursoaia. Problemele au apărut în urma condiţiilor meteo de la începutul acestui an, iar situaţia s-a înrăutăţit. De la data înştiinţării trimise companiei de telefonie şi până în prezent au trecut aproape două luni, iar stâlpii sunt, în continuare, lăsaţi în voia sorţii. „Menţionăm că primăria comunei Româneşti nu are obligaţia legală să intervină în acestă problemă, deoarece reţeaua este în proprietatea/exploatarea Romtelecom. Noi urmărim îndeaproape acest aspect şi ne dorim ca intervenţia companiei să se întâmple degrabă. Din păcate nu ţine doar de noi, ca acest lucru să se întâmple”, a mai spus edilul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau