Stare de urgenţă pe axa Iaşi - Suceava
Dimensiune font:
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi susţine că au existat piedici venite din Capitală pentru blocarea proiectului Axei Prioritare 1 Iaşi – Suceava * săptămâna viitoare trebuie depus proiectul pentru finanţare europeană, însă cele două consilii judeţene mai au nevoie de trei avize * la sfârşitul acestei săptămâni, plenul CJ Iaşi se va întruni într-o şedinţă extraordinară pentru ultimele demersuri în realizarea acestui proiect rutier, cel mai mare şi costisitor din Regiunea Nord-Est
Trei avize ţin în loc proiectul Axei 1 Iaşi – Suceava, care trebuie depus săptămâna viitoare. Între timp, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, arată un sentiment de scepticism, prin refuzul de a comenta acest subiect. Omologul său de la Iaşi, Maricel Popa, a vorbit însă deschis despre piedicile care sunt puse celui mai mare proiect de infrastructură rutieră din Regiunea Nord-Est. Vineri, cele două consilii judeţene trebuie să aibă gata toată documentaţia, altfel finanţarea este pierdută, iar alt grant va fi deschis abia peste doi-trei ani. „Este cea mai importantă investiţie pe drumurile judeţene din banii pe POR, deoarece până în 2018 – 2019 nu va mai fi un grant pentru zona de Nord-Est. Aici este o sumă de 160 de milioane de euro şi se bat toate judeţele din zonă pentru aceşti bani. Nu este uşor, pot să am o concluzie că pe la anumite ministere există un blocaj pentru a nu se face acest drum. Nu pot să intru în amănunte acum, dar se blochează proiecte. La Axa 1 mai avem încă trei avize de obţinut săptămâna aceasta. Avem un termen final până vineri. Drumurile judeţene din Iaşi au avut cea mai puţină dezvoltare. Nu am auzit în niciun alt judeţ să nu se asfalteze decât patru kilometri pe an”, a declarat Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi. O altă provocare pentru Axa 1 Iaşi – Suceava este studiul de risc de trafic, însă reprezentanţii CJ Iaşi spun că acesta ar fi realizabil în cinci zile.
Şedinţă extraordinară pentru documentaţie
La sfârşitul acestei săptămâni, plenul CJ Iaşi se va reuni pentru aprobarea unor noi documente necesare Axei 1. Preşedintele CJ Iaşi a vorbit de un număr de 16 proiectele ce vor fi depuse în perioada următoare pentru finanţare. Printre ele se numără cele patru muzee, respectiv „Ion Creangă”, „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul”, „Nicolae Gane” şi „Vasile Pogor”, alături de infrastructura rutieră şi eficientizarea energetică a spitalelor din subordinea CJ Iaşi. Însă, cea mai mare problemă rămâne documentaţia Axei 1 Iaşi – Suceava. „La un pod, atunci când se intervine în albie, Apele Române nu îţi dau decât după un an de zile avizul pentru dreptul de administrare. Fondurile europene îţi cer cinci ani. La fel şi la trecerea de calea ferată ori la drumuri naţionale. Vineri vom face o şedinţă extraordinară pentru aprobarea indicatorilor la drumul Iaşi - Suceava. Săptămâna viitoare avem un alt proiect major al Iaşului, respectiv spitalul regional. Acum se lucrează la avizele pentru Ministerul Sănătăţii, iar săptămâna viitoare vom depune încă patru proiecte, cu muzeele. Mai avem cu Euronest un proiect foarte mare, pentru 137 de startup-uri, pentru cei care doresc să-şi înfiinţeze o societate”, a completat Maricel Popa. Termenul pentru depunerea proiectului Axei 1 Iaşi – Suceava este 16 noiembrie. Andrei DASCĂLU
„Pe la anumite ministere există un blocaj pentru a nu se face acest drum” - Maricel Popa
* * *
74,5 MILIOANE EURO
Este valoarea proiectului de reabilitare a legăturii rutiere dintre judeţele Iaşi şi Suceava
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau