Statul a pierdut 158 de milioane de lei
Dimensiune font:
Vestea proastă a fost dată de către inspectorii Antifraudă * pentru recuperarea banilor s-au înaintat organelor de urmărire penală 27 de sesizări şi s-au instituit 41 de măsuri asigurătorii asupra unor active
Inspectorii din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală (DRAF) Suceava au efectuat, în perioada ianuarie-iunie, anul curent, 2.268 de controale specifice în judeţele Suceava, Iaşi, Bacău, Vaslui, Botoşani şi Neamţ.
Citeşte şi „Profesorul e forţat să rămână mereu tânăr”
Conform unei informări a Direcţiei Naţionale Antifraudă Fiscală, urmare a verificărilor desfăşurate în primul semestru, lucrătorii specializaţi au identificat un prejudiciu cauzat bugetului de stat în valoare totală de 158,77 milioane de lei. Pentru recuperarea banilor, inspectorii au înaintat organelor de urmărire penală 27 de sesizări şi au instituit 41 de măsuri asigurătorii asupra unor active patrimoniale, în valoare de 141,28 de milioane de lei. Inspectorii DRAF Suceava au constatat abateri pentru sancţionarea cărora au dispus aplicarea a 1.733 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 7,33 de milioane de lei, dar şi confiscări de sume, bunuri şi venituri ilicite, în sumă de 4,99 de milioane de lei. Nu în cele din urmă, s-a luat inclusiv măsura suspendarea activităţii economice a 29 de contribuabili, precum şi interzicerea activităţii a altora 66, care au încălcat prevederile legale privind comercializarea produselor şi a serviciilor de piaţă. „Încălcarea obligaţiei de fiscalizare a tuturor încasărilor prin intermediul casei de marcat, deţinerea de bunuri sau sume fără acte justificative şi încălcarea obligaţiei de întocmire şi utilizare a documentelor contabile pentru toate operaţiunile efectuate reprezintă cele mai frecvente abateri constatate de către inspectorii din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava”, se precizează în informarea Direcţiei Naţionale Antifraudă Fiscală.
Lidia DIACONU
Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau