Statul plăteşte pentru greşelile de la Spitalul Judeţean
Dimensiune font:
Guvernul a fost de acord să aloce suma de 2,323 de milioane de lei pentru plata despăgubirilor ce trebuie achitate unui pacient infectat în spital cu stafilococul auriu * bărbatul a fost internat în urma unui accident şi spune că a plecat mai bolnav decât a venit * statul a dat banii la solicitarea Consiliului Judeţean Bacău * dacă unitatea medicală nu plăteşte daunele riscă să fie executată silit
Guvernul a aprobat alocarea sumei de 2,323 de milioane de lei pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău în vederea plăţii de către unitatea medicală a despăgubirilor câştigate în instanţă de un fost pacient, Ovidiu Istrati (27 de ani). El spune că a avut de suferit din cauza unui stafilococ pe care l-ar fi contractat pe perioada internării. Banii au fost alocaţi în urma unei solicitări înaintate de Consiliul Judeţean Bacău, instituţie în administrarea căreia se află spitalul. „Se aşteaptă publicarea Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial şi apoi virarea banilor în contul Consiliului Judeţean. Ulterior, se va face transferul de fonduri către spital şi astfel vom putea achita despăgubirile câştigate în instanţă de către respectivul pacient”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Bacău, Mirela Romaneţ.
O poveste cu final la Tribunal
În ianuarie anul acesta, SJU Bacău a fost obligat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) să plătească daune unui pacient care ar fi contractat stafilococul auriu pe perioada internării în unitatea medicală, infecţie care i-ar fi provocat o infirmitate fizică. Ovidiu Istrati a câştigat procesul intentat SJU în anul 2011, iar unitatea trebuie să-i plătească despăgubiri morale şi materiale în valoare de 521.600 de euro. Bărbatul a fost internat la SJU Bacău pe 25 august 2008, în urma unui accident rutier, în care a suferit multiple traumatisme, inclusiv fracturi la picioare. După ce a fost operat şi i s-a montat o tijă la genunchi de către medicii ortopezi, pacientul a ajuns la Secţia Terapie Intensivă a spitalului băcăuan. La o săptămână de la internare, a fost transferat la Spitalul de Pneumologie din Iaşi şi apoi la Clinica de Ortopedie a Spitalului de Urgenţă din Iaşi, unde i s-a descoperit infecţia cu stafilococul auriu. „Din raportul de expertiză medico-legal, rezultă că reclamantul a suferit o intervenţie chirurgicală la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, iar la 15 zile de la traumatism, pe timpul internării la Spitalul de Urgenţă Iaşi, s-a constatat o secreţie purulentă confirmată la examenul bacteriologic ca infecţie cu stafilococ auriu”, se arăta în hotărârea instanţei de fond, Tribunalul Bacău, menţinută şi de Curtea de Apel Bacău. În acelaşi raport de expertiză făcut de medicii legişti se arăta că „întreaga evoluţie a pacientului a fost influenţată de apariţia infecţiei cu stafilococ auriu, care s-a cronicizat şi a dus la infirmitatea fizică permanentă a tânărului, cu deficienţă locomotorie medie şi scăderea capacităţii de muncă la 60%”. După externarea din spitalul ieşean, Ovidiu Istrati a suferit numeroase internări şi intervenţii chirurgicale, inclusiv la clinici din străinătate. „Leziunile pe care pacientul le avea (fără existenţa stafilococului auriu - n.r.) s-ar fi vindecat în aproximativ patru-şase luni, fără a mai fi necesare internări şi intervenţii chirurgicale ulterioare”, se mai arăta în raportul de expertiză.
Citeşte şi: Fraudă de milioane de euro la un bloc de locuinţe
Ionuţ ŞERBAN
Dacă nu plăteşte despăgubirea, Spitalul Judeţean Bacău riscă să fie executat silit.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau