Subvenţii în avans pentru 58.000 de agricultori
Dimensiune font:
Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) a autorizat plata sumelor în avans către fermierii care au depus cereri pentru subvenţiile pe terenul agricol lucrat (schema de plată unică pe suprafaţă SAPS). La nivel de judeţ Suceava este vorba de 58.000 de agricultori care au depus dosare pentru subvenţii, în conturile lor urmând a fi virat un avans de 69 de euro la hectar, din subvenţia totală de 156,89 euro la hectar. Conducerea APIA Suceava a anunţat că de acest avans vor beneficia toţi fermierii pentru care s-a efectuat verificarea necesară condiţiilor de eligibilitate şi la care nu au fost identificate probleme sau neconcordanţe.
Subvenţiile în avans vor fi plătite treptat, după finalizarea verificărilor, pe parcursul lunilor octombrie şi noiembrie. Aceste sume în avans se acordă pentru ca agricultorii să-şi acopere parte din cheltuielile pe care le au cu înfiinţarea culturilor de toamnă.
Andrei CĂLĂTORU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau