Surpriză descoperită la vamă, în pantoful unei moldovence
Dimensiune font:
Lucrătorii Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit două cărţi de identitate româneşti false, ascunse în pantoful unei tinere cu cetăţenie română şi moldoveană. Potrivit acestora, în urmă cu două zile, în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni basarabeanul Igor P s-a prezentat pentru a intra în ţară ca şofer al unui microbuz, ce efectua o cursă pe relaţia Chişinău – Paris. La un control mai amănunţit asupra microbuzului şi a ocupanţilor acestuia, asupra unei tinere cu dublă cetăţenie au fost descoperite, ascunse în pantof, două cărţi de identitate româneşti, împachetate într-o hârtie albă, ce s-au dovedit a fi false. Cu privire la cele constatate, tânăra a declarat că la intrarea în vamă a fost rugată de către şoferul microbuzului să ascundă în pantofi hârtia în care erau cele două cărţi de identitate. Aceasta a mai declarat că ştia de faptul că în hârtia împachetată erau ascunse documentele respective. La rândul său, şoferul mijlocului de transport a susţinut că a primit cărţile de identitate de la proprietarul maşinii, care i-a transmis ca înainte de controlul de frontieră să le dea unui pasager, urmând ca ulterior să le înmâneze unei persoane de pe teritoriul Franţei, a cărei identitate nu o cunoaşte. Poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau