Sute de brazi furați în Neamț
Dimensiune font:
Peste 800 de pomi de Crăciun au fost confiscați în ultima lună de polițiștii nemțeni, în timp ce erau transportați ilegal. Doar în cursul zilei de ieri, (9 decembrie) pe raza localităților Dămuc și Bicazu Ardelean au fost opriți în trafic doi șoferi care transportau pomi de iarnă fără documentele prevăzute de lege în acest caz. Primul dintre șoferi, un bărbat de 49 de ani din București, transporta 245 de brazi fără documente de proveniență și transport. În al doilea caz, un bărbat din Iași transporta 100 de pomi de iarnă nemarcați. În ambele cazuri brazii au fost confiscați, iar șoferii sanctionați fiecare cu amenzi în valoare de 2000 de lei.
"Polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică și rutieră, efectuează controale în trafic, iar specialiștii din cadrul Biroului de Combaterea Delictelor Silvice desfășoară controale la societățile cu profil de prelucrare material lemnos, tocmai pentru a limita tăierile ilegale de arbori și pentru a preveni infracțiunile și contravențiile silvice săvârșite, îndeosebi, în această perioadă a anului", a declarat Elena Bulgărea, purtător de cuvânt IPJ Neamț
Brazii confiscați au fost transportați la Ocolul Silvic Bicaz, de unde urmează să fie valorificați către populație, iar cercetările continuă pentru stabilirea provenienței materialului lemnos. În fiecare an în lunile noiembrie și decembrie, la nivelul județului Neamț sunt confiscați în medie 1000 de pomi de iarnă, depistați de polițiști în transporturi ilegale.
Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau