Tăiatul porcului, între tradiţie şi reguli europene

De Ignat, în multe case de români de la ţară, porcii crescuţi cu trudă tot anul, îşi găsesc sfârşitul pentru a poposi pe masa de sărbători sub formă de friptură, de răcituri, de tobă sau de chişcă. La Deleşti, într-un sat situat la vreo 40 de kilometri de Vaslui, în familia mătuşii Aurica a fost forfotă de cu o seară înainte. S-au pregătit toate vasele din gospodărie, paiele pentru foc, familia s-a adunat cu mic cu mare pentru a participa la un eveniment aşteptat de toată lumea: tăierea porcului. La opt ani de la intrarea României în Uniunea Europeană, ţăranii din Deleşti nici nu vor să audă de regulile de la Bruxelles, care impun anestezierea animalului înainte de sacrificare. De altfel, regulile cu care ţăranii cred că Europa a venit brusc peste noi, sunt privite cu suspiciune în mai toate satele româneşti. Când vine vorba de sacrificarea porcului pentru Crăciun, toată lumea se gândeşte la înjunghiere şi nu la anesteziere sau la electrocutare. Un cuţit mare înfipt în grumazul porcului şi un bărbat vrednic, de mâna căruia animalul să moară repede, fără chinuri prea mari, reprezintă imaginea pe care o avem cu toţii în minte când ne gândim la porcul sacrificat pentru masa de Crăciun.

Tradiţia spune că înainte de tăiere porcul visează cuţitul

Până şi porcul, spune tradiţia populară, visează în noaptea dinaite de a fi sacrificat, un cuţit. Nicidecum vreun anestezic sau vreun tranchilizant despre care Uniunea Europeană spune că trebuie folosite la sacrificarea animalelor. Aşadar, mulţi ani de aici încolo, porcii din gospodăriile românilor vor muri de cuţit.
„De mic copil ştiu că tataia tăia porcul, şi de câţiva ani, de când el nu se mai bizuie, eu tai porcul. Cu cuţitul, nu cu altceva, cum spune Uniunea. Îl tăiem, cum e la noi obiceiul, cum e tradiţional. Omul are un porc şi în ograda lui face cum ştie”, spune Vasile, băiatul cel mare al mătuşii Aurica.
El este cel care de câţiva ani buni taie porcul pe care îl creşte în gospodărie cu mama şi cu tatăl său. Toate obiceiurile învăţate din moşi strămoşi sunt respectate cu sfinţenie pentru ca porcul să aibă o carne bună şi şoric fraged.
„După ce îl coacem bine, curăţăm părul aşa, ca lumea, radem porcul, îl spălăm bine, îl dăm cu sare şi-l acoperim câteva minute, să fie şoricul frumos şi moale şi apoi ne apucăm de tranşat”, povesteşte Vasile.
La tăierea porcului mai participă câţiva vecini gata să dea o mână de ajutor dar şi amatori de friptura pe care o vor mânca, aşa numita pomană a porcului. Tanti Aurica este cea care va prepara prima friptură din porul abia tăiat. Aşa este datina, ca cei care participă la sacrificarea porcului să fie primii care gustă din carne, alături de membrii familiei.
„Alegem care-i pentru cârnaţi, care-i pentru sarmale, care merge la afumat. Facem şi poamana porcului, ne adunăm, bem un pahar cu vin. Acum e bună carnea, când e proaspătă”, spune femeia.

„Să nu-i doară inima de porc, să-i doară inima de om!”

Pe tanti Aurica regulie impuse de Uniunea Europeană nu o interesează deloc. E convinsă că porcul tăiat acasă, după metoda tradiţională, are cea mai bună carne, care nu poate concura cu cea care se găseşte prin supermarket-uri.
„E mai bună carnea noastră, la oraş se consumă mai mult şi ce-i mult nu-i bun. Cea din magazin nu ştiu cât e de sănătoasă, nu e naturală deloc. Natural e ce facem noi, o pasăre pe care o creştem noi, un porc crescut în gospodărie, o vacă. Ce lapte-i acela pe care îl cumperi. Fata mea e în Bucureşti şi cumpără lapte pentru copil, dar acela nu-i lapte, e apă chioară”, mărturiseşte tanti Aurica.
Despre protecţia animalelor şi despre găsirea unor metode mai puţin dureroase de sacrificare, femeia nici nu vrea să audă.
„Să nu-i doară inima de porc, că e înjunghiat, să-i doară inima de om. Văd că mai mult se protejează câinii. Îi doare inima de porci că-i taie, de câini, că stau pe stradă şi oamenii amărâţi mor de foame”, spune revoltată tanti Aurica.
Familia sa este una în care integrarea nu poate schimba o tradiţie atât de veche. Ca ea, mii de alte familii ignoră cu bună ştiinţă regulile impuse de UE şi le duc mândri mai departe pe cele învăţate din tată în fiu. De altfel, specialiştii în etnografie susţin că tradiţia tăierii porcului va dăinui atâta timp cât va rezista satul de tip tradiţionalist.
Bătălia dintre inovaţie şi tradiţie este pentru moment câştigată de cea din urmă. Noul val de reguli pe care Uniunea Europeană încearcă să le impună şi în ţara noastră nu e nici pe departe văzut cu ochi buni de oamenii de aici. Va mai trece mult timp, se pare, până când românilor, mai ales celor de la sate le va putea cineva schimba credinţa. Aceea că dacă Uniunea Europeană are regulile ei şi poporul român are tradiţile sale, pe care vrea cu ardoare să le menţină nealterate.
Tudor IFRIM
„Acest obicei al tăierii porcului alături de membrii familiei, nu va dispărea prea curând în satul românesc. Vorbim de o tradiţie atât de veche, atât de frumos şi sfânt păstrată, încât nicio regulă a Uniunii Europene nu va putea schimba ceva ce ţine de esenţa poporului nostru”, spune etnograful Dan Ravaru.