Tată înjunghiat de fiu
Dimensiune font:
Un bărbat în vârstă de 74 de ani, din comuna vasluiană Iana, a ajuns la Spitalul de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad, după ce a fost înjunghiat de fiul său, în vârstă de 49 de ani. Între cei doi a izbucnit ceartă, care, pe fondul consumului de alcool, a degenerat, fiul ajungând să-şi înjunghie părintele cu un cuţit. „Incidentul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului s-a prezentat un echipaj medical. Bărbatul a fost preluat în stare gravă, dar conştient, i-au fost acordate primele îngrijiri medicale, după care a fost transportat la spitalul din Bârlad”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Aurora Popa. Bărbatul nu este la prima tentativă de acest gen, în urmă cu câţiva ani el şi-a mai înjunghiat tatăl, tot în urma unor discuţii în familie, însă atunci, părintele l-a iertat. Tudor IFRIM
Citeşte şi Viaţă pe datorie la Vaslui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau