Taximetrist prins la volan cu permisul fals
Dimensiune font:
Un şofer de ocazie s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de oamenii legii conducând un autoturism fără a avea permis de conducere, iar cel pe care l-a prezentat era fals. În seara de 4 februarie, polițiști ai Biroului Rutier Iaşi au oprit în trafic, pe strada Sf. Lazăr, un autoturism echipat taxi care circula din direcţia Palas Mall către Bld. Anastasie Panu şi nu a respectat semnificaţia indicatorului “obligare viraj la dreapta”. Conducătorul autoturismului, Vasile C. (60 ani, din Iaşi), în momentul solicitării documentelor a prezentat pentru control un permis de conducere eliberat de autorităţile italiene pentru categoriile “A,B,C”, care nu prezenta elementele de siguranţă ale unui permis de conducere emis de statul în cauză. Totodată, acesta a prezentat o carte de identitate eliberată de autorităţile italiene şi un certificat profesional taxi, ambele neprezentând elementele de siguranţă specifice. În urma verificărilor făcute la sediul Biroului Rutier Iaşi s-a constatat că acesta nu are permis de conducere valabil pentru nici o categorie eliberat de statul român. Totodată, la sediul Biroului Rutier, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că permisul de conducere prezentat este fals. În cauză este întocmit dosar penal. În aceeași seară, pe raza comunei Hălăucești, o patrulă a Secţiei nr.6 Poliţie Rurală Paşcani, l-a prins pe Eduard A. (31 ani), din localitate conducând un autoturism fără a poseda permis de conducere şi având o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost dus la Spitalul Municipal de Urgenţe Paşcani unde au fost recoltate probe biologice de sânge, conform procedurilor, în vederea stabilirii alcoolemiei. Şi acesta s-a ales cu dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau