Ţeapă cu bilete de avion
Dimensiune font:
Deşi a trecut aproape jumătate de an de când agenţia de turism Medin Tour din Bacău a fost închisă de Protecţia Consumatorilor, clienţi păcăliţi de administratorul firmei continuă să apară de peste tot. Unii au fost păcăliţi cu sume considerabile, dacă socotim că un zbor peste Atlantic nu e tocmai ieftin. Este şi cazul lui Florin Dragomir, un băcăuan care, la fel ca mulţi alţii, a cumpărat de la această firmă bilete pentru Statele Unite, unde locuieşte sora sa. „Biletele, dus-întors, au fost luate pe la sfârşitul anului trecut, când tatăl meu a plecat pentru şase luni, la sora mea. Tata avea bilet de întoarcere pentru 24 aprilie, dar şi-a schimbat data pentru 8 mai. Când sora mea a vrut sa facă check-in, a observat că tata nu mai are rezervare, ceea ce, după mine, ar putea însemna că şefa agenţiei i-a falsificat biletul de întoarcere”, spune Florin Dragomir. Din păcate, ca acest caz sunt peste 40, toate înregistrate oficial la Protecţia Consumatorilor, cât şi la Poliţie. Teona SOARE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau