Teatrul „Matei Vişniec” din Suceava va fi înscris în Registrul artelor spectacolelor
Dimensiune font:
Finanţarea noii instituţii este asigurată de la bugetul local
La Suceava s-a aprobat înfiinţarea, în baza unui proiect aprobat de către Consiliul Local, Teatrul municipal „Matei Vişniec”, o „instituţie de repertoriu” cu sediul la Centrul Cultural „Bucovina”.
Finanţarea noii instituţii culturale este asigurată din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de local, directorul interimar fiind desemnat prin dispoziţie a primarului, mandat care va înceta la momentul încheierii contractului de management cu directorul admis în urma unui concurs de proiecte de management.
Omagiu celui mai mare dramaturg din Bucovina
Poet şi dramaturg recunoscut pe plan european, Matei Vişniec este stabilit în Franţa, iar piesele sale de teatru sunt jucate pe marile scene de teatru din Europa, dar nu numai. Cu piesele sale, traduse în 25 de limbi, Matei Vişniec participă la renumite festivaluri de teatru, precum cele de la Avignon, Edinburg, Teheran şi Sibiu. „Având în vedere că Matei Vişniec este cel mai mare dramaturg bucovinean, în cinstea operei sale fiind organizate numeroase activităţi teatrale în ţară şi peste hotare, atribuirea numelui acestei mari personalităţi a dramaturgiei româneşti noii instituţie de teatru este normală şi firească, având în vedere originile artistului”, este de părere primarul Ion Lungu.
Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava urmează a fi înscris în Registrul artelor spectacolelor, instrumentul unitar de evidenţă în care sunt luate în evidenţă instituţiile şi companiile de spectacole şi concerte.
Citeşte şi: Deschidere de an universitar cu reproşuri la Suceava
Lidia DIACONU
„Alegerea denumirii instituţiei de cultură după numele marelui dramaturg şi poet român este lesne de înţeles, dacă avem în vedere originile acestuia, poetul născându-se şi copilărind la Rădăuţi”- primarul Ion Lungu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau