Theaterstock va primi bani de la stat
Dimensiune font:
Proiectul Theaterstock - International Arts Festival, ediţia a II- a, 2016, depus de către Teatrul Municipal „Bacovia”, se situează pe primul loc după prima etapă a concursului de finanţare organizat la nivel naţional * suma de 50.000 de lei va fi alocată festivalului de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Proiectul Theaterstock al Teatrului Municipal „Bacovia”a câştigat cu cel mai mare punctaj la secţiunea „Teatru”, obţinând cea mai mare finanţare care se putea atrage de la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), suma de 50.000 lei. „Aşa cum am spus mereu, cred în lucrurile bine făcute şi iată că rezultatele muncii noastre încep să se vadă. Aşa cum am promis, încercăm să aducem bani nerambursabili către proiectele culturale ale Bacăului. Primul pas a fost făcut. Am primit de la Administraţia Fondului Cultural Naţional confirmarea câştigării, de pe prima poziţie, cu cel mai mare punctaj în secţiunea Teatru, a unei finanţări de 50.000 de lei pentru proiectul Theaterstock - International Arts Festival – ediţia a II-a. Suma obţinută a fost maximul care se putea obţine în această tranşă de finanţare”, a declarat primarul Romeo Stavarache.
Finanţări europene pentru festival
Anunţul a fost postat şi pe pagina de Facebook a managerului Teatrului „Bacovia”, Anca Sigartău, edilul Bacăului subliniind că acestei alocări se vor adăuga şi finanţări europene ce urmează să fie atrase prin proiectul Theaterstock - International Arts Festival. „Vă asigur că acesta este doar începutul şi că ţintim finanţări europene care să ne permită să desfăşurăm, în condiţii optime, strategia culturală pe care ne-am propus-o pentru oraşul nostru. Împreună putem reuşi să facem Bacăul un oraş mai bun, mai frumos, un pol de cultură pentru întreaga regiune. Felicitări Ancăi Sigartău şi echipei Teatrului Municipal Bacovia pentru munca depusă şi rezultatele extraordinare obţinute pentru oraş”, a precizat Romeo Stavarache. Pe următoarele locuri s-au clasat Asociaţia Colectiv A şi Universitatea de Arte din Târgu Mureş.
Citeşte şi: Observatorul din Bacău pierde banii de la Bruxelles
Sonia PAVELESCU
Proiectul realizat de Anca Sigartău şi echipa teatrului băcăuan a întrunit 95 de puncte din 100 posibile
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau