Tradiţii şi cultură armenească
Dimensiune font:
Şcoala de Vară organizată de curând de către Uniunea Armenilor din Bacău, la iniţiativa preşedintelui filialei, Vasile Agop, l-a avut ca invitat şi pe Arsen Arzumanyan, sosit în România în cadrul unui program al Guvernului Armeniei. El a povestit despre istoria armenilor în România, sosiţi în secolele XI-XII prin Crimeea, după căderea capitalei Armeniei. În acea vreme, Botoşaniul, Suceava, Iaşul au devenit centre importante ale culturii armene, la fel şi Bacăul ori Romanul. El a apreciat contribuţia valoroasă a Guvernului României la dezvoltarea minorităţilor naţionale. „România este o ţară foarte frumoasă, care poate şi trebuie să fie mult mai dezvoltată. Cele mai frumoase experienţe trăite în România au fost călătoriile mele în întreaga ţară, unde am vizitat sute de obiective turistice şi am descoperit România. O altă experienţă minunată este integrarea în activităţile Uniunii Armenilor, datorită căreia spiritul armenesc continuă să aibă locul său specific”, a spus Arsen Arzumanyan. El a apreciat şi activităţile comunităţii armene din Bacău, care organizează evenimente foarte importante. „Mă bucură faptul că ei vor să facă mai multe evenimente de anvergură la care sa participe cât mai mulţi oameni din Bacău. Din tot sufletul îmi doresc ca Bacăul să fie mereu un centru important armenesc din regiunea Moldovei. Îi voi ajuta cu ce pot”, a spus Arsen Arzumanyan.
Eva TRANDAFIR
Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau