Tranşee şi moloz, la zece zile de la inaugurare! VIDEO
Dimensiune font:
De câteva zile, zona destinată relaxării şi petrecerii timpului liber este înconjurată de trotuare răvăşite. Oamenii înghit tone de praf, întrucât lucrările de reabilitare a esplanadei nu s-au putut corela lucrările vizând îngroparea unor cabluri
Ieşenii din Păcurari au toate motivele să fie revoltaţi. Esplanada Mimoza, finalizată după mai bine de nouă luni de şantier, timp în care rezidenţii au înghiţit praf şi au călcat prin şanţuri, este „răvăşită” din nou, la nici zece zile de la inaugurare.
De această dată este vorba de îngroparea unor cabluri, motiv pentru care pavelele din vecinătatea parcului au fost demontate. „De fapt, lucrările acestea au început la sfârşitul săptămânii trecute. Au scurmat zona un an, fără rost, au terminat într-o lună, la foc rapid, lucrându-se zi-lumină, acum îl înconjoară cu un şanţ fiindcă nu ştiu ce firmă trage un cablu gros. Curat treabă românească!”, spune un ieşean.
Altul se întreabă de ce aceste lucrări se fac acum şi nu odată cu modernizarea esplanadei. „Din câte cunosc, când se face o investiţie, sunt întrebaţi furnizorii de utilităţi dacă vor interveni, pentru a se coordona lucrările. La Mimoza, din câte îmi dau seama, au uitat să mai bage vreun cablu sau vreo ţeavă”, spune acesta.
Coordonarea, bat-o vina!
Pe de altă parte, reprezentanţii Primăriei iau partea firmei care execută lucrări în apropierea esplanadei. „Au avut stabilite nişte termene, un grafic de lucrări, prin urmare nu s-au putut corela cu cele vizând reabilitarea esplanadei”, spune Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Partea proastă este că în tot oraşul nu sunt corelate lucrările de infrastructură cu cele din cadrul proiectului „Managementul Traficului”. Aşa se facă că zone întregi reabilitate de curând sunt acum sparte din nou, pentru îngroparea tubulaturii.
Relaxare prin enervare!
Cu alte cuvinte, cei invitaţi tot de către edili într-un centru nou de promenadă şi de petrecere a timpului liber, o pot face în zgomot de pickhammer şi în nori de praf. Acelaşi lucru este valabil şi pentru trecători, întrucât, de această dată nu a mai fost montată nicio plasă de protecţie. Nu în ultimul rând, afectaţi sunt şi copiii, care continuă să se joace în spaţiul creat strict pentru cei mici, fără a ţine cont de lucrările din apropiere. Dan CONSTANTINESCU
* * *
Lucrările de modernizare a esplanadei au început anul trecut, însă amenajarea finală a fost concentrată în ultimele luni. Valoarea lucrărilor executate este de aproximativ 900.000 lei şi au fost finanţate integral din bugetul local
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau