Transport ilegal de lemn, captură a gardienilor forestieri şi poliţiştilor suceveni
Dimensiune font:
Un important volum de masă lemnoasă transportată în trafic cu încălcarea prevederilor legale a fost depistată în trafic de o echipă mixtă de controlori suceveni. Pe 3 august, la ora 18:09, ansamblul auto cu numerele de înmatriculare SV.84.FOR şi SV.82.FOR, condus de Copciuc Constantin Ilie, din Moldova Sulita, care transporta material lemnos pe drumul public de pe raza oraşului Gura Humorului, a fost oprit pentru control de un echipaj alcătuit din reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Suceava şi poliţişti din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. „În urma controlării documentelor solicitate, s-a ivit suspiciunea că transportul este unul potenţial ilegal, iar aceasta din cauza faptului că ora plecării transportului, cât şi cea a generării codului on line, erau din cursul dimineţii, respectiv 8:15”, face cunoscut Mihai Găşpărel, şeful gărzii Forestiere Suceava. Drept urmare, s-a procedat la verificarea amănunţită a materialului lemnos încărcat în ansamblul auto, prilej cu care s-a constatat că diametrele pieselor transportate erau diferite de cele menţionate în documentele de însoţire. Acţionând în consecinţă, echipa de control a procedat la sancţionarea conducătorului auto, aplicată fiind o amendă de 5.000 de lei, Totodată, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cantitatea de 45,61 de metri cubi de lemn rotund de răşinoase a fost confiscată şi predată în custodie Ocolului silvic Gura Humorului.
Lidia DIACONU
Citeşte şi ANUNŢURI ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau