Treabă românească pe şantierul din Tătăraşi!
Dimensiune font:
Peroanele care se executa pe tronsonul Ţesătura - Moldoplast se fac pe bucăţi. Din această cauză, călătorii sunt mutaţi pe jumătatea parţial realizată pentru a fi premisă continuarea lucrărilor pe cealaltă jumătate
Lucrările la infrastructura transportului electric pe şantierul Nicolae Iorga - Doi Băieţi presupun şi modernizarea peroanelor, dincolo de schimbarea şinelor. Este vorba de construirea a 10 peroane noi şi montarea a tot atâtea copertine în staţiile de tramvai, dar şi de montarea de bandă de cauciuc pentru ghidarea persoanelor cu dizabilităţi. Dacă în ceea ce priveşte construcţia peroanelor de la Vamă şi Piaţa Nicolina, lucrările au fost cât de cât în regulă, fiind realizate ”cap-coadă” ((la Piaţa Nicolina au apărut şi structurile metalice pentru copertine), pe tronsonul Ţesătura – Moldoplast asistăm la o manieră de lucru cel puţin ciudată. „Dat fiind faptul că lucrările nu s-au făcut la timp, deşi au existat perioade lungi când, efectiv, se freca menta, acum peroanele care se execută pe tronsonul Ţesătura - Moldoplast se fac din bucăţi: câte o jumătate, după care călătorii vor fi mutaţi pe jumătatea parţial realizată, pentru aducerea celeilalte jumătăţi la acelaşi nivel”, spun călătorii.
Greu cu spaţiile verzi!
Pe acelaşi şantier, s-a reuşit într-un final turnarea primului strat de beton pe tronsonul Baza 3 - CET. De asemenea, pe tronsonul Baza 3 - Tepro s-a încheiat turnarea stratului de pământ. În mod normal, aici ar trebui plantat gazon, întrucât în proiect se vorbeşte de „amenajarea unei suprafeţe de aproximativ 15.000 de metri pătraţi de spaţii verzi”. Deocamdată însă, vegetaţia lipseşte cu desăvârşire, fapt care conferă întregului perimetru o tentă de pârloagă! Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau