Treabă românească pe şantierul Nicolina-CUG VIDEO
Dimensiune font:
Stâlpii care susţineau reţeaua fir-contact au fost scoşi pentru a se putea face reabilitarea trotuarelor de pe pasarele Nicolina. Evident, vor fi montaţi alţii, urmând ca trotuarele deja finalizate să fie sparte din nou
Deşi se spunea că ieşenii vor putea circula cu tramvaiele între CUG şi Copou începând cu luna octombrie, acest lucru nu se va petrece mai devreme de luna noiembrie. Astfel, în ciuda faptului că lucrările pe Podul Nicolina sunt aproape de finalizate, mai sunt destule lucruri de pus la punct în privinţa reţelei liniei de tramvai. „Mai precis, trebuie montaţi stâlpii care vor susţine reţeaua şi care au fost scoşi pe perioada lucrărilor pe Axa Sud”, spun reprezentanţii RATP Iaşi.
În schimb, ieşenii susţin că această întârziere în revenirea tramvaielor pe tronsonul CUG – Podu Roş şi, de aici, pe Copou, putea fi evitată dacă ar fi fost menţinuţi vechii stâlpi. „Aş putea înţelege că trotuarele trebuiau reabilitate, iar stâlpii încurcau lucrarea. Însă, mă întreb: acum nu se vor sparge din nou trotuarele pentru montarea noilor stâlpi? Unde-i vor pune, nu tot pe trotuare? La o casă, nu dai jos hornul pentru a face izolaţia. Prin urmare, cu puţină atenţie, cred că se putea lucra în jurul stâlpilor, iar în octombrie tramvaiele ar fi putut circula deja”, spune un ieşean.
Şantier terminat
Practic, şantierul Axa Sud (CUG – Podu Roş) este finalizat integral, rămânând de executat lucrări „de detaliu”, cum ar fi realizarea marcajului rutier (lucrare care are loc în aceste zile) sau cele vizând amenajare a spaţiilor verzi de la marginea carosabilului. Şi pista destinată bicicliştilor este finalizată, fiind vopsită în roşu, iar Servicii Publice SA a adus deja pământ pentru platbande. Cât priveşte intersecţia Podu Roş, aici urmează a fi turnat şi stratul de uzură în sensul giratoriu. De asemenea, ar mai fi de finalizat două peroane destinate călătorilor. Tudor DAMASCHIN
* * *
„La o casă, nu dai jos hornul pentru a face izolaţia” – ieşean din zona Nicolina
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau