Treceri spre moarte
Dimensiune font:
Din ce în ce mai multe accidente se petrec în municipiul Bacău pe trecerile de pietoni, semnalizate corespunzător * în 24 de ore au fost accidentaţi doi băcăuani
A traversa strada prin locurile permise şi semnalizate corespunzător nu mai reprezintă o siguranţă pentru pietoni. Unii conducători auto le ignoră şi accidentează pietonii angajaţi regulamentar în traversarea străzilor. Astfel, în doar 24 de ore, doi băcăuani au fost accidentaţi pe trecerile de pietoni. O femeie de 37 de ani a fost lovită de o maşină condusă tot de către o femeie de 35 de ani. „Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde a primit îngrijiri medicale, fără a necesita internare. Atât conducătorul auto cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al IPJ. Un alt doilea băcăuan, în vârstă de 53 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă după ce a accidentat o femeie care era angajată regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni prevazută cu indicator şi marcaj. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean, unde a primit îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau