Trei comisii pentru gunoiul din Botoşani şi Săveni
Dimensiune font:
Prefectul judeţului Botoşani, Dan Nechifor, a stabilit, în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, înfiinţarea a trei comisii care să verifice dacă rampele de gunoi de la Botoşani şi Săveni mai pot primi deşeuri pentru a se debloca situaţia companiilor care stau cu maşinile încărcate cu gunoi şi nu au unde descărca. „Comisiile vor stabili dacă la Săveni şi la Botoşani se mai pot primi deşeuri pentru că dacă se poate atunci nu avem nicio criză”, a declarat prefectul Nechifor.
Aceste comisii vor fi formate din reprezentanţi ai autorităţilor de mediu, ai Poliţiei, Instituţiei Prefectului şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe. Fiecare comisie va întocmi un proces verbal de constatare.
Trei firme care colectează deşeuri din comune nu mai sunt primite să depoziteze gunoaiele pe rampele din Săveni şi Botoşani pe motiv că sunt pline. Prefectul a declarat că în cazul în care trebuie hotărâre de Consiliu Local pentru ca pe cele două rampe să se primească deşeuri din alte localităţi atunci să se organizeze şedinţe de urgenţă. Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau