Tunul împăduririlor fictive ne costă 1,2 milioane lei
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean Iaşi va restitui, luna aceasta, suma de 1,2 milioane lei dintr-un contract eşuat în programul de împăduriri * banii vor fi daţi înapoi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor – Administraţia Fondului pentru Mediu, ca urmare a rezilierii unui contract de finanţare nerambursabilă * încheiat în 2009, contractul avea în vedere împăduriri ale terenurilor agricole degradate în comunele Aroneanu, Cucuteni şi Ipatele, acolo unde firmele responsabile ori au falimentat, au făcut lucrări de mântuială iar primăriile s-au trezit că nu mai au bani pentru contribuţia proprie
Administraţia judeţeană trebuie să restituie, luna aceasta, 1,2 milioane lei reprezentând sume solicitate a fi restituite către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Administraţia Fondului pentru Mediu ca urmare a rezilierii unui contract de finanţare nerambursabilă, în „Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate”. Proiectul de hotărâre va fi analizat spre aprobare de către consilierii judeţeni chiar astăzi, 26 mai, în ultima şedinţă din acest mandat. Contractul în valoare totală de 4,3 milioane lei a fost încheiat la sfârşitul anului 2009 şi urmărea împăduriri în comunele Aroneanu, Cucuteni şi Ipatele. De la acea dată, durata de realizare a proiectului a fost de 60 de luni, la care s-a adăugat o prelungire de opt luni, respectiv până pe 28 august 2015. În tot acest timp, lucrările s-au făcut cu viteza melcului, iar când s-a tras linie, administraţiile locale şi judeţene şi-au dat seama că stadiul fizic al realizării contractelor era de 63,72%, iar stadiul valoric de doar 47,41%. „Deşi Consiliul Judeţean Iaşi a întreprins demersuri şi a solicitat colaborarea şi sprijinul Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru implementarea şi finalizarea în bune condiţii a proiectului menţionat, AFM ne comunică faptul că în şedinţa Comitetului Director din data de 23 martie 2016 s-a decis rezilierea contractului de finanţare nerambursabila şi recuperarea sumelor decontate, precum şi a dobânzilor aferente. În data de 26 aprilie 2016, AFM revine printr-o adresă, în care comunică sumele de recuperat ca urmare a rezilierii contractului de finanţare. În caz de reziliere, beneficiarul este obligat la plata de daune interese, în cuantum egal cu suma trasă din finanţare, la care se adaugă foloase nerealizate la nivelul ratei dobânzii Naţionale a României”, arată reprezentanţii CJ Iaşi, în expunerea de motive. Astfel, valoare de recuperat decontată este de 1.125.904,68 lei, plus o dobândă aferentă sumei de recuperat de 132.272,10 lei.
Contracte cu firme falimentare şi împăduriri fictive
Sumele aferente implementării proiectului s-au derulat prin bugetul propriu al Consiliului Judeţean Iaşi reprezentând finanţare nerambursabilă de 3.507.564,70 lei , reprezentând 80% din totalul cheltuielilor eligibile, acordată de AFM si cofinanţare 876.891,20 lei, 20% din totalul cheltuielilor eligibile, alocate din bugetul comunelor Aroneanu, Cucuteni şi Ipatele, la care se adaugă cheltuieli neeligibile finanţate tot de comunele implicate în proiect. În februarie 2011, după o perioadă de licitaţii, au fost încheiate contractele de împăduriri pentru cele trei comune. La Aroneanu, potul de 800.000 lei, la care se adăuga un TVA de 192.000 lei, a fost luat de SC Miluca SRL Huşi, cu o suprafaţă de împădurit de 51 hectare. A fost singura comună în care lucrările au fost duse până la capăt. La Ipatele, contractul de împăduriri a fost încheiat cu SC Iris DS SRL Iaşi, cu o valoare de 280.000 lei plus TVA de 67.200 lei, suprafaţa de împădurit fiind de 19,10 hectare, din care a mai rămas o diferenţă de 0,83 hectare neîmpădurită. Cea mai mare problemă a fost la Cucuteni, unde, între timp, firma a intrat în faliment. Pentru lucrări în această comună, CJ Iaşi a încheiat un contract cu SC Data Incorporated SRL Iaşi, în valoare de 1,1 milioane lei, plus TVA de 264.000 lei. În acest caz, suprafaţa de împădurit era de 54,30 hectare, din care s-au realizat doar 10 hectare. CJ Iaşi arată cu degetul către întârzierile înregistrate de AFM în acordarea finanţării nerambursabile, întârzierile înregistrate de consiliile locale ale celor trei comune în achitarea contribuţiei proprii şi către firma care s-a ocupat de împăduririle din Cucuteni.
La aproape 80 de ani, munceşte cu ziua prin sat ca să trăiască EXCLUSIV
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau