Țurcanu pornește război, Flutur e ca Iohannis și îndeamnă la calm
Dimensiune font:
Noul PNL și-a început viața la Botoșani cu o săptămână în care cei doi copreședinți au făcut declarații diametral opuse. În timp ce Florin Țurcanu a făcut declarații războinice la adresa PSD, după ce a anunțat referendum pentru demiterea primarului Ovidiu Portariuc și că vrea PNL la guvernare, celălalt copreședinte al liberalilor, Cătălin Flutur, a ținut o conferință de presă exact după tiparul impus de Klaus Iohannis. Dacă Țurcanu a părut un taifun gata să se bată cu PSD, să demită primarul municipiului și să acapareze toată puterea, Cătălin Flutur s-a prezentat ca un lider care transmite mesajul lui Klaus Iohannis ca liberalii să facă o altfel de politică față de cea pe care au făcut-o până acum. Pentru greutatea mesajului, Flutur l-a avut alături la conferință și pe Cristian Achiței, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.
„Îi îndemn pe colegii mei să fie mult mai rezervați în declarații, dar nu la cineva în mod deosebit. Fac un apel la colegii mei pe care l-am primit noi ieri la București. Nu am avea nimic de câștigat dacă am avea 100 de comunicări disparate și niciuna comună”, a spus Flutur, care a completat: „Am un mesaj către toți colegii din partid puțin mai nerăbdători. Echilibru și un mod civilizat să gestioneze situația. În condițiile în care creăm o criză politică nu ar fi bine pentru România, dar suntem cu mare atenție la ce își dorește populația”.
Flutur despre Ponta: Ghinion pentru el
„Guvernul României are o responsabilitate uriașă, pe care și-a asumat-o prin declarații și promisiuni în toată această campanie electorală. Trebuie să vină în fața României cu bugetul pentru 2015 domnul Ponta care își dorea și spunea că viitorul prim-ministru va veni cu bugetul. Ghinion pentru el. Viitorul prim-ministru este tot Victor Ponta. Noi îl așteptăm cu bugetul pentru 2015, care să cuprindă tot ceea ce a promis, și ar fi un mincinos dacă nu le-ar cuprinde, iar noi am spus că este un mincinos”, a mai spus Flutur.
„Nici Băsescu nu a fost demis prin referendum”
Tema suspendării primarului Ovidiu Portariuc și organizarea unui referendum de demitere a acestuia din funcție a fost lansată de Florin Țurcanu, copreședintele PNL, la câteva minute după ce Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale. Cătălin Flutur vine cu un mesaj care tranșează această problemă și arată noul mod în care toți din PNL ar trebui să facă politică.
„Nu vom fi noi cei care vom iniția proceduri de suspendare a nu știu cui, moțiuni de cenzură împotriva Guveernului. Nu sunt adeptul unor schimbări forțate, dar îi rog pe cei care au făcut mii de promisiuni fără acoperire, să ne dovedească acum că promisinile dumnealor sunt acoperite și cu fapte. Dacă populația a ales în 2012 trebuie să vedem dacă se întâmplă ce au promis cei care au câștigat. Dar sunt problemele dumnealor, noi suntem oameni serioși și respectăm votul popular. Nici domnul Băsescu nu a fost schimbat prin referendum”, a mai spus fostul primar Flutur.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau