Ultimii şmecheri ai imobiliarelor din Iaşi
Dimensiune font:
Printre ultimii dezvoltatori imobiliari ai Iaşului, care au bătut la uşa Primăriei pentru a le fi avizate proiectele, se numără notarul Manuela Pohoaţă, Constantin Gavrilă, soţul şefei ISJ Iaşi, Alexandru Zamosteanu, consilierul judeţean Mircea Manolache, Gabriela Brînză, acţionat Ted Construct, sau Zaharia Schrotter* fie că sunt notari, doctori, afacerişti sau dezvoltatori imobiliari get-beget, mai toţi vor să construiască blocuri
Urbaniştii Primăriei au analizat în cadrul ultimei şedinţe un număr de 23 de solicitări urbanistice privind emiterea avizelor de oportunitate. Dintre acestea, 4 au fost respinse, 7 au fost amînate iar restul au primit avize favorabile. Cele mai importante dintre ele au venit din partea notarului Manuela Pohoaţă, privind construirea unui imobil cu spaţiu comercial la parter şi locuinţe colective pe b-dul Carol nr. 44, în imediata apropiere a Spitalului Parhon, din partea lui Paul Avantaji, acţionar al Agenţiei Imobiliare Imperia Rezidential Iaşi, şi a doctorului Constantin Gavrilă, soţul inspectoarei şef al ISJ Iaşi, Camelia Gavrile, privind introducerea în intravilan în vederea construirii de locuinţe colective, parcări subterane şi supraterane în zona Moara de Vînt. Ionel Budeanu, acţionar la Coseli, a făcut la rându-i o solicitare pentru construirea de locuinţe colective pe strada Abator şi construire parcare etajată pe strada Oancea nr. 14, iar Alexandru Zamosteanu pentru construirea unui bloc de locuinţe în Şos. Nicolina 89 şi a unui alt bloc în strada Răchiţi nr.4.
Hosteluri, SPA, parcări subterane şi ...valorificarea memoriei lui Creangă
Branză Gabriela, şoţia lui Cornel Brănză, patronul Ted Construct, a primit aviz favorabil pentru schimbarea destinaţiei din hală de producţie şi birouri în spaţii de cazare hostel în strada Atelierului nr. 1, SC Terramold Invest SRL a luat aviz pentru construire locuinţe colective, spaţii servicii şi alimentaţie publică, SPA, spaţii tehnice şi spaţii anexe, extindere şi mansardare a construcţiei, parcare subterană şi acces în strada Lascăr Catargiu nr. 48, Zaharia Schrotter pentru construire imobil de locuinţe colective în strada Păcurari nr. 31-31A, Restaurant Familial pentru extindere spaţiu existent, angajatul MAI, Tarnăuceanu Alexandru Radu pentru construire locuinţe în Bucium iar SC Parma Tax a consilierului judeţean, Mircea Manolache pentru construirea unei spălătorii auto pe strada Arh Berindei nr.69. De asemenea, Parohia Sfinţii 40 de Mucenici din Copou a adresat o solicitare pentru avizarea lucrărilor de conservare, restaurare şi „valorificare turistică a memoriei lui Ion Creangă şi a patrimoniului parohiei”. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau