Un fotograf din Rădăuţi a ajuns în National Geographic
Dimensiune font:
Cătălin Urdoi a semnat o poză inclusă în colecţia celor mai spectaculoase fotografii selectate de editorii publicaţiei * el a surprins interiorul sărăcăcios al unei case de romi
Poza a apărut, pentru prima dată, în revista National Geographic în primăvara anului trecut, fiind selectată din cele peste 12.000 de fotografii din întreaga lume înscrise la concursul cu tema „Home” („Cămin”). Fotografia prezintă interiorul sărăcăcios al unei case de romi din comuna Voitinel şi surprinde o fetiţă aşezată pe o pernă înfundată într-un fotoliu amplasat în dreptul unei ferestre. „Publicarea a fost primul premiu pe care l-am luat cu fotografia respectivă. La câteva luni distanţă, cei de la National Geographic m-au înştiinţat că imaginea este luată în calcul şi va fi supusă votului editorilor în vederea publicării ei în anuarul revistei. Publicarea ei în anuar a fost un al doilea premiu pentru această fotografie”, a mărturisit Cătălin Urdoi. Anuarul are peste 200 de pagini şi reuneşte imagini ale artiştilor din întreaga lume, care la un moment dat au apărat în revistă. Acesta poate fi comandat de pe pagina online a National Geographic. Imaginile sunt însoţite de scurte prezentări şi sfaturi pentru realizarea de fotografii profesioniste din partea specialiştilor National Geographic.
Andrei CĂLĂTORU
Pasionat de fotografia artistică, în special de fotografia de peisaj, lui Cătălin îi place să surprindă secvenţe din viaţa satului românesc sau „tot ce ţine de România noastră pitorească”. În ultima perioadă s-a concentrat foarte mult pe promovarea Bucovinei prin fotografiile sale, mărturisind că s-a reîndrăgostit de România şi de Bucovina din spatele lentilei aparatului de fotografiat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau