Un secol de la catastrofa feroviară de la Ciurea
Dimensiune font:
În cursul zilei de ieri s-au împlinit 100 de ani de la cea mai mare catastrofă feroviară din România. „Catastrofa de la Ciurea” este numele sub care a intrat în istorie accidentul care a avut loc în data de 13 ianuarie 1917. În noaptea de Anul Nou, un tren cu refugiaţi venea la Iaşi dinspre Galaţi, cu soldaţi români şi ruşi, dar şi civili care plecau din teritoriile ocupate. În gara Ciurea, la sud de Iaşi, trenul aglomerat, cu 26 de vagoane, s-a ciocnit pe linia întâi cu o garnitură de cisterne cu combustibil. A urmat un incendiu devastator. Bilanţul a fost de aproximativ 1.000 de morţi, însă absenţa unei anchete oficiale nu a permis nici până azi elucidarea cauzelor accidentului. Guvernul de la acea dată a controlat şi a limitat răspândirea în presa vremii a detaliilor legate de amplitudinea dezastrului de la Ciurea, de teamă să nu demoralizeze şi mai mult populaţia, care şi aşa suferea din pricina veştilor proaste de pe front. Astfel, foarte puţine victime au fost identificate. Acest accident feroviar este cel mai mare din România şi al treilea ca mărime la nivel mondial. În acest accident a fost rănit istoricul Vasile Pârvan şi au murit prinţul Vasile Cantacuzino şi cpt.comandor Alexandru Cătuneanu, autorul primei hărţi de navigație a Mării Negre. Harta Cătuneanu a primit Medialia de Aur la Expoziţia Universală de la Paris, în 1900. TVR Iaşi a iniţiat un proiect care implică instituţii din toată ţara. Împreună cu Primăria Ciurea şi Statul Major al Forţelor Navale, Academia Navală, Direcţia Hidrografică Maritimă, CNF CFR SA, CENAFER-Muzeul Căilor Ferate, astăzi, sâmbătă 14 ianuarie 2017, începând cu ora 11.00 vor avea loc o serie de comemorarea victimele accidentului de acum 100 de ani. Astfel, în comuna Ciurea va fi dezvelit un monument în memoria celor ce şi-au găsit aici locul de veci, dar şi placa memorială a Comandorului Al.Cătuneanu, mort ca un erou, la doar 54 ani. Garnizoana Iaşi şi studenţii Academiei Navale vor da onorul la monumentul inaugurat şi vor depune coroane de flori. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau